La mulți ani români ! La mulți ani România ! 1 DECEMBRIE 2015
În cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, ca în fiecare an, se desfășoară frumoase activități culturale și religioase prilejuite de ziua națională a României. În Protopopiatul Bacău, marți – 1 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a fost săvârșită slujba de Te Deum, în bisericile din județul bacău, menită să actualizeze semnificația și importanța evenimentelor petrecute la data de 1 Decembrie 1918.
La catedrala ”Sfântul Nicolae” din municipiul Bacău slujba a fost săvârșită, de dimineață, de către părintele protopop Costică Busuioc împreună cu preoții slujitori de aici. În toate parohiile unde a fost săvârșită slujba specială de Te Deum s-a creat un moment solemn de rugăciune și prețuire față de cei care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri. De asemenea, nici parohiile rurale nu au fost mai prejos, un exemplu în acest sens fiind parohia Lipova din județul Bacău.
Credincioșii parohiei Lipova alături de preotul paroh Petru Bălăiță, împreună cu elevii Școlii cu clasele I-VIII Mihai Eminescu Lipova, au stăruit în duh de rugăciune în ziua națională de 1 decembrie. După Sfânta Liturghie, gândurile și inimile noastre s-au lăsat cuprinse de Slujba de Te Deum, de cântecele și poeziile rostite de glasurile pline de gingășie ale copiilor; intonarea imnului național precum și celelalte cântece patriotice au vibrat în sufletele noastre, mulți credincioși fiind văzuți cu ochii înlăcrimați și cu multă emoție au trăit clipele acestea, a subliniat părintele Petru.