Liturghia arhierească la Catedrala „Înălțarea Domnului” din centrul Bacăului
Câteva sute de credincioși băcăuani au participat, la sărbătorea Înălțării Domnului la Catedrala din centrul municipiului Bacău, la Sfânta Liturghie arhierească ce a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Băcăuanii au trăit astăzi, 6 iunie 2019, bucuria serbării Înălțării Domnului, praznic împărătesc ce constituie ziua de hram a Catedralei din inima Bacăului. Credincioșii s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii la care a mai participat un sobor de preoți alături de părintele Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău.
Fiind consacrată atât ca zi de sărbătoare a întregii creștinătăți, cât și ca zi de pomenire a eroilor neamului, Înălțarea Domnului a readus în sufletele creștinilor prezenți la rugăciune amintirea celor care s-au jertfit pentru ”apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru libertatea și demnitatea poporului român”. De altfel, în momentul specific din timpul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a pomenit alături de ctitori și pe eroii neamului.
În cuvântul de învățătură rostit, Ierarhul i-a îndemnat pe băcăuani la împreună lucrare pentru unitatea țării și la neuitare a eroilor neamului românesc:
Pentru generația de astăzi, Ziua eroilor nu trebuie să rămână doar o zi comemorativă, de pomenire și omagiere a celor care, pe câmpurile de luptă, au arătat iubire de neam și patrie, ci trebuie să fie și o zi de angajament solemn în fața lui Dumnezeu că vom lupta în continuare, poate cu altfel de arme și pe altfel de câmpuri de bătălie, pentru apărarea identității spirituale și naționale poporului român și vom rămâne cu recunoștință în aceeași unitate pentru care generații întregi de români s-au jertfit. Eroii sunt pentru generația de astăzi un simbol al luptei pentru libertate, al speranței într-o viață demnă, al visului pentru care merită să lupți până la capăt. Ei sunt pentru noi un bun național de mare preț, pe care nu-l vom putea evalua decât prețuind cu responsabilitate drepturile și libertățile de care beneficiem astăzi.
Acesta a vorbit și despre descoperirea lui Hristos prin străduința personală a fiecăruia:
Drumul nostru este deschis de către Hristos către înălțime, către profunzime. Cum noi ne-am grefat pe vița Hristos prin botez, ei bine, atunci ne-am afierosit lui Dumnezeu care să ne poarte din slavă în slavă. Astăzi sărbătorim tocmai această înălțare. Odată botezați și noi tindem spre înălțime, pentru faptul că sufletul nostru se îmbracă cu lumină, icoana hristică din noi să se odihnească în icoana lui Dumnezeu, în chipul lui întrupat. Doar înălțându-ne prin cunoaștere, descoperim sensuri noi, care ne propulsează către alte trepte duhovnicești. Să ajute Dumnezeu să fim în această mișcare spiralică către înălțime.
La finalul slujbei, părintele paroh Hurjui Neculai a mulțumit Ierarhului pentru bucuria prilejuită tuturor credincioșilor prin prezența Sa și pentru binecuvântările oferite.
După sărbătoarea de la Catedrală, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a vizitat santierul catedralei alături de domnul Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, după care s-au deplasat spre locul din Parcul Unirii -1 Decembrie 1918, la Crucea înălțată pe locul în care va fi ridicat Monumentul Eroilor Băcăuani.
Aici, în prezența reprezentanților tuturor unităților militare din județul Bacău, a participat la intonarea imnului de stat și la slujba de pomenire pentru eroii și martirii neamului românesc. Despre semnificația și importanța Zilei Eroilor a vorbit președintele Filialei Cultul Eroilor și al Filialei Bacău a Asociației Veteranilor de Război, Col. (rtr.) Paul-Valerian Timofte.
Ziua de rugăciune s-a încheiat cu ceremonii militare și depuneri de coroane din partea Eparhiei Romanului și Bacăului și a autorităților locale și județene.
***
Catedrala ”Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău reprezintă un reper spiritual pentru Eparhia Romanului și Bacăului, fiind cel mai mare locaș de cult care se construiește în provincie, al doilea din țară, după Catedrala „Mântuirii Neamului” care se înalță la București.
Amplasată la capătul bulevardului central, Catedrala din Bacău, prin structura și arhitectura sa întregește ansamblul arhitectural al municipiului Bacăului, conferindu-i o notă distinct, proporționalitate și grandoare.
Întregul ansamblu, proiectat de arhitectul Constantin Amâiei, care a realizat și proiectul Catedralei „Mânturii Neamului”, este o îmbinare arhitectonică a stilurilor bizantin și românesc, abordate într-o notă contemporană. Actualmente, sub coordonarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim, lucrările exterioare au fost finalizate, precum și curtea ce împrejmuiește minunatul locaș de cult.
(Pr. Daniel-Ionel Marari)