Liturghie și rugăciune la Capela Penitenciarului din Bacău
Miercuri, 24 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la capela „Izvorul Tămăduirii” din cadrul Penitenciarului Bacău a avut loc un eveniment duhovnicesc cu prilejul Postului Sfintelor Paști. La invitația părintelui capelan Daniel Mașala a fost prezent părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, preoți, personal din cadrul instituției băcăuane și persoane aflate în custodia penitenciarului.
Ziua a debutat cu săvârșirea Liturghiei Darurilor înainte sfințite, prilej cu care cei prezenți au putut vedea particularitățile acestei slujbe săvârșite exclusiv în Postul Mare, iar mai apoi a urmat Taina Sfântului Maslu în sobor de preoți în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni de binecuvântare și tămăduire sufletească și trupească.
La finalul slujbelor, părintele protoiereu a cuvântat despre rolul Tainei Sfântului Maslu și evidențierea acestei Sfintei Taine cu precădere în anul 2024, anul omagial al pastorației și îngrijirii persoanelor bolnave. Din cuvântul părintelui, cei prezenți au înțeles că timpul vremelnic petrecut în cadrul instituției băcăuane poate fi un temp câștigat, în care să ceară iertare de la Dumnezeu, să își sfințească viața și să găsească drumul care duce către mântuire prin Biserica lui Hristos și participarea la slujbele din cadrul ei.
Evenimentele de acest fel nu sunt o premieră în cadrul Penitenciarului Bacău, părintele Daniel Mașala fiind inițiatorul mai multor astfel de acțiuni prin care se dorește susținerea morală și materială a persoanelor aflate în custodia penitenciarului prin rugăciune, catehizare și oferirea celor necesare studiului, celor care urmează cursurile școlii din cadrul facilității. Buna colaborare a Protoieriei Bacău cu penitenciarul din oraș se datorează deschiderii pe care administrația celei din urmă o are față de evenimentele culturale, sociale și religioase, colaborarea dintre cele două instituții având un trecut bogat în realizări.
















