LUMINĂ ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT – Parohia Fundeni, 5-8 august 2016

În perioada 5-8 august 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în contextul anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, la Parohia Fundeni – Protopopiatul Bacău s-a desfăşurat proiectul catehetic şi educaţional „Lumină între Cer şi Pământ”.

?????????????????????????????
?????????????????????????????
?????????????????????????????
?????????????????????????????
?????????????????????????????
?????????????????????????????
?????????????????????????????
2016-08-05 10.28.28

Evenimentul a debutat vineri – 5 august cu săvârşirea slujbei de sfințire a apei urmată de citirea rugăciunilor de binecuvântare și luminare a minţii pentru copii. În continuare, părintele paroh Alexandru Croitoru a susţinut prelegerea „Universul văzut şi nevăzut – creaţia lui Dumnezeu”. În cadrul acestei întâlniri toți copiii prezenţi au fost spovediţi şi, după ce au rostit rugăciunile pregătitoare, au primit Sfânta Împărtăşanie.

Duminică, 7 august 2016, răspunzând apelului lansat de preotul paroh, părinţii și bunicii din parohie s-au organizat şi, cu mai multe maşini, s-au deplasat împreună cu tinerii şcolari la Bacău. Au fost prezenţi 18 copii şi 14 adulţi. Prima oprire a fost la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” – Bacău unde, timp de mai bine de o oră, cei mici dar și cei mari au putut contempla măreţia creaţiei lui Dumnezeu – planetele şi galaxia. A doua oprire, după un scurt răgaz în parcul Cancicov, a fost la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”, unde au vizitat Grădina Botanică şi expoziţiile.

Luni – 8 august, în incinta Casei Praznicale „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Chiticeni, parohia Fundeni, preotul paroh a organizat vizionarea de filme cu conținut educațional și duhovnicesc. Astfel, copiii prezenţi au urmărit filmul „Lumină între Cer şi Mare” – realizat de postul de televiziune Trinitas TV. Documentarul prezintă pe larg prezenţa românească la Sf. Munte Athos, la Schitul Prodromu. În continuarea activităţii au fost vizionate 3 scurt metraje intitulate „Pilde ortodoxe”.

La sfârşit, spre deliciul copiilor – dar și al bunicilor, au fost derulate activităţi recreaţionale şi creative – jocuri şi planșe de colorat, planşe cu imagini și chipuri ale sfinţilor, activități liber alese și cântece pentru copii.

You may also like...