Mănăstirea Ciolpani
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și
„Sf. Emilian de la Durostorum”
Adresă Buhuși, Bacău
Telefon 0234.261.511
Stareță: Lucia Chirvase
Documentele existente vorbesc despre un anumit sulițaș, pe nume Ciolpan, slujitor al Domnitorului Petru Șchiopul care, pe data de 13 mai 1590, dăruia acestuia jumătate din satul Orbic. După câțiva ani, Ciolpan intră în monahism și vinde o parte din terenurile sale viitorului oraș Buhuși. Pe baza actului de mai sus, la data de 8 mai 1602, voievodul Ieremia Movilă recunoaște monahului Ciolpan dreptul de proprietate asupra terenurilor respective. Astfel monahul Hariton (numele de călugărie al lui Ciolpan), își alege loc de schit în apropiere de Orbic, iar moștenitoarele lui, jupâneasa Dumitra și fiica lor, Cârstina, vor dărui mănăstirii Bisericani părți din moșia agonisită de-a lungul vieții sale. Acest fapt este recunoscut de însuși voievodul Radu Mihnea într-un document din 14 martie 1618.
După această dată nu mai sunt informații despre monahul Ciolpan sau despre schitul întemeiat de el. Abia în anul 1730 medelnicerul Theodor Cantacuzino și frații săi ridică o biserică de lemn pe vechile temelii, care se păstrează până azi cu mici modificări. Aceste detalii se regăsesc în pisania bisericii dăltuită într-o grindă de stejar, fixată deasupra ușii de intrare în pronaos.
Tot de aici, printr-o mențiune făcută ulterior, aflăm că biserica a fost reparată în 1846 cu cheltuiala monahului Erinu (sau Irineu). Este una din cele mai mici biserici de lemn din Moldova Centrală, având numai 7 m lungime, 3 m lățime în pronaos, 5 m lățime la absidele naosului și 2 m la altar. Pridvorul, în forma lui originală, a fost deschis, având construit deasupra, turnul clopotniță.
La săparea fundațiilor pentru actualele construcții s-au găsit resturi de ceramică și două fragmente de cărămidă cu inscripții în chirilică din care s-au putut descifra următoarele: „1846, X, IS HS, Vasile schimonahul” și „IS HS Ipraxia monahia”. Rânduiala înmormântării călugărilor prevede ca sub căpătâiul celui adormit să se pună o cărămidă pe care să se scrie numele și anul trecerii la cele veșnice. Aceste descoperiri întăresc și tradiția locală despre existența unui schit de maici, care se ocupau cu olăritul.
Despre viața monahală de aici nu mai avem informații decât din anul 1987, când Arhimandritul Emilian Panait este numit stareț al Mănăstirii Runc. Acesta, la cererea localnicilor care aveau strămoși înmormântați în cimitirul de la Ciolpani, demarează lucrările construirii unei noi mănăstiri alături de mica biserică monument cu hramul „Sfântul Nicolae”. Reînființarea vechii mănăstiri primește aprobarea la 1 septembrie 1991, iar lucrările de construcție s-au desfășurat paralel cu întocmirea documentațiilor tehnice.
Alături de soborul mănăstirii s-au adăugat la lucrare călugări de la mănăstirea Runc, localnici și alții de prin împrejurimi. Așa se face că în mai puțin de doi ani au fost ridicate Paraclisul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și un corp de chilii pe trei laturi în formă de U. În același timp se mărește și efectivul mănăstirii, care, la 15 august 1993, când are loc sfințirea paraclisului, se găseau aici 50 de maici și surori.
După puțin timp, la 21 septembrie 1993, se sfințește piatra de temelie a unei noi biserici cu hramul „Sfântul Mucenic Emilian de Durostorum”. Sub îndrumarea S.C. „General Tectonic” Bacău, care au întocmit și proiectul construcției, la sfârșitul anului următor biserica era terminată de zid și acoperită cu tablă. Celelalte lucrări (finisajele, pictura, mobilierul ș.a.) au mai durat încă patru ani, la sfârșitul cărora, în ziua de 21 septembrie 1997 biserica a fost sfințită de Preasfințitul Eftimie Luca. Este o construcție în stil moldovenesc clasic (altar, naos, pronaos, exonartex și un pridvor deschis pe latura de vest) cu o lungime de 27 m, 14m lățime și 33 m înălțime în vârful crucii de pe turla înălțată deasupra naosului. Pictura a fost realizată în tehnica frescă în stil neobizantin de către pictorul Gheorghe Matei.
S-au mai adăugat apoi un turn clopotniță la intrarea în mănăstire ce încheie un zid de piatră de peste 600 m liniari, ce împrejmuiește întregul complex, precum și alte clădiri anexe.
În primăvara anului 2001 se încep lucrările de restaurare a bisericii de lemn ridicate de Theodor Cantacuzino. Cu acordul Direcției Generale a Monumentelor s-a renunțat la pridvorul adăugat, a fost consolidată temelia din pietre de râu, s-a refăcut acoperișul și s-a acoperit cu tablă de cupru. După ce a fost restaurat și interiorul, biserica a fost resfințită, în ziua de 25 august 2002, de către Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul.
