Mesaj de condoleanţe la trecerea în veşnicie a părintelui Vlad Ungureanu

În aceste momente de grea încercare sufletească, la trecerea în veșnicie a părintelui Vlad Ungureanu, în vârstă de 75 de ani, preoții din Protopopiatul Bacău își exprimă compasiunea și întregul sprijin față de familia îndurerată, cât și față de colegul nostru, preotul Eduard Ungureanu.

Programul liturgic prilejuit de acest moment se va desfășura după cum urmează:

 

Miercuri – 23 septembrie

1500 – depunerea trupului neînsuflețit al părintelui Vlad în biserica ”Sfânta Treime” din Cimitirul Central, Bacău

1800 – Slujba Stâlpilor;

 

Joi  – 24 septembrie

0800 – Sfânta Liturghie

1800 – Slujba Stâlpilor

 

Vineri  – 25 septembrie

0800 – Sfânta Liturghie

1800 – Slujba Stâlpilor oficiată de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim

 

Sâmbătă  – 26 septembrie

0800 – Sfânta Liturghie

1030 – Slujba Înmormântării

 

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu, Hristos Cel Înviat, să odihnească sufletul părintelui Vlad, duhovnic iubit și unul dintre venerabilii şi vrednicii preoţi ai Protoieriei, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

You may also like...