Moment special pentru slujirea preoțească, la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului”

Vineri – 27 noiembrie 2015, cu prilejul slujirii Sfântului Maslu la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a hirotesit întru duhovnic șapte tineri preoți.

1_7
2_6
3_7
4_4
dsc_0788
dsc_0789
dsc_0793
dsc_0800
dsc_0829

Cea de-a doua seară de rugăciune din acest post, a fost una deosebită la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. Vineri, 27 noiembrie, după oficierea Tainei Sfântului Maslu, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni speciale pentru vindecarea bolilor sufletești și trupești, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit întru duhovnic șapte tineri preoți care vor putea sluji de acum și Sfânta Taină a Spovedaniei în parohiile încredințate lor spre păstorire sufletească. Acest eveniment, organizat la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, și care a presupus hirotesirea întru duhovnic a șapte preoți de mir în spațiul ecleziastic monahal, face parte din seria activităților dedicate Anului omagial al parohiei și mănăstirii. Numărul preoților nu a fost întâmplător, ci a fost ales în mod special deoarece cifra șapte este specifică acestei taine în cadrul căreia sunt citite șapte pericope apostolice, șapte pericope evanghelice, șapte ungeri, șapte rugăciuni și, de asemenea, șapte sunt darurile Duhului Sfânt care se împărtășesc omului. Momentul a fost marcat de primirea unei cărți speciale pentru slujirea preoțească numită ”Molitfelnic” și a unei sfinte Cruci, încredințate de ierarh tinerilor preoți, nu înainte ca acestora să li se explice de către Înaltpreasfinția Sa importanța acestui moment. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre rolul postului în viața creștinului și despre puterea vindecătoare a Tainei Sfântului Maslu, apoi a subliniat valoarea fundamentală a paternității duhovnicești în vița spirituală a creștinului.

Citeste si...