Monahia Tatiana Lungu, noua stareță a Mănăstirii ”Sf. Ierarh Nicolae”- Parincea

În ajunul sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, la mănăstirea ”Sf. Ierarh Nicolae” din câmpie – Parincea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a hirotesit întru stareță pe monahia Tatiana Lungu

parincea
parincea2
parincea3

În ajunul sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, la mănăstirea ”Sf. Ierarh Nicolae” din câmpie – Parincea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a  hirotesit întru stareță pe monahia Tatiana Lungu. Fiică duhovnicească a vrednicilor de pomenire părinte Mihail Velea și a maicii starețe Evlampia Corciu, care au readus viața monahală pe aceste meleaguri după 1990, maica Tatiana se înscrie în șirul tinerilor cu vocație, viețuitori în mănăstire, care, sub ascultarea arhipăstorului Romanului și Bacăului, se străduiesc să mențină vie flacăra rugăciunii departe de lume.

Noua maică stareță de la Parincea a ales slujirea lui Hristos în anul 1993, tot la mănăstirea ”Sf. Ierarh Nicolae”, unde a făcut ascultare și a participat la toate activitățile obștii. A fost tunsă în monahism imediat după anul 2000 de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și, de-a lungul anilor, cu smerenie și dragoste de Dumnezeu, a îndeplinit mai multe ascultări și sarcini administrative în cadrul obștii.

You may also like...