Mreaja Logosului
Iisus Mântuitorul, Logosul cel întrupat,
A început să promulge cuvântul Său revelat!
El, părăsind Galileia şi cetatea Nazaret,
A ajuns pe ţărmul apei lacului Ghenizaret.
Acolo, două corăbii ancorate aşteptau.
Lângă ele doar pescarii mrejele şi le spălau.
Natura părea-ncărcată d’un duh fetid, infernal,
Chiar şi marea era sumbră, ca oceanul abisal.
Dar, cum Iisus ajunge pe tărâmul tenebros,
Lumina se întețește ca un crepuscul frumos.
Cel născut din veci din Tatăl, ca Lumină din Lumină,
Retrimite iar în cosmos raze de supralumină.
Oamenii, zărind lumina coborâtă printre ei,
Se precipită să guste din preaplinul dragostei.
Cel Care odinioară a zis: „Să fie lumină!”
Vine să restaureze templul Duhului – ruină.
Când lumina se aprinde între cosmos şi genune
Tot malul Tiberiadei este înţesat de lume.
Dintre cele două luntre de pescar, nu de polcovnic,
Alege cea mai săracă, a bătrânului verhovnic.
De ce oare ‘nvăţătorul a ales pe a lui barcă?
Fusese la el în casă şi-i tămădui pe soacră! (Luca 4,38-39)
Iisus, urcat în luntre începe să cuvinteze.
Sunetul, transmis pe apă, poate bine sa gliseze.
Mreaja Logosului adună sufletele la un loc,
Verbul divin le-ncălzeşte, le purifică prin foc.
Pescarii aud cuvântul, deşi nu îl pot rosti,
Însă simt că va fi vremea când pentru El vor muri.
Iisus Învăţătorul, când sfârşeşte să vorbească,
Îndemnă pe Simon-Petru să meargă să pescuiască.
Când corabia ajunge într-un loc mai potrivit
Îi zice: „Aruncă mreaja, că-i loc bun de pescuit.”
Bătrânul pescar ascultă pe blândul Învăţător.
Simon, vechi în meserie, zice neîncrezător:
„Doamne, noaptea trecută foarte mult ne-am ostenit
În zadar ne-a fost silinţa și nimic n-am pescuit.
Însă, de ne dai poruncă, eu arunc năvodu-n mare,
Dar dacă se prinde peşte, ast-ar fi minune mare.”
Ca pescar de meserie, Simon nu era convins,
Dar în câteva minute el a fost foarte surprins,
Întrucât mreaja din ape colcăia de-atâta peşte.
Simon încercă s-o scoată, dar nicicum nu izbuteşte.
Facu semn celor cu dânsul să vină ca să-l ajute.
Iacob şi Ioan veniră, barcile fiind umplute.
Înspăimântat de aceasta, Simon zice lui Hristos:
„Du-te de la mine, Doamne, că-s un mare păcătos.”
Şi apoi, căzând cu frică, sărută a Lui picioare.
Gestul l-au facut cu toţii, chiar cu mai multă ardoare.
Văzând smerita cinstire a fiilor lui Zevedei,
Hristos iarăşi s-adresează doar unuia dintre ei:
„Simone, de cei ai teamă, că nimica n-ai văzut,
Veniți toți acum cu mine şi veți vedea mult mai mult!
Veți vedea cum şchiopii umblă, orbii căpătând vederea,
Popoarele pocăite vor dobândi mântuirea.
Veți pleca în toată lumea ca niște harnici pescari,
Adunând în luntrea voastră împărați, sclavi sau tâlhari.
Mreaja vă va fi cuvântul cel primit prin Duhul Sfânt,
Veți întemeia biserici peste întregul pământ.
Auzind aceste vorbe cei trei fraţi, cuprinşi de zel,
Au lăsat peşti, bărci şi mreje şi au plecat după El.
***
Fraţi creştini, fii ai credinţei, vă rog să mă ascultaţi:
Dacă Iisus vă cheamă, nu cumva să ezitaţi!
.
