O zi în pelerinaj cu părinții și bunicii Clubului 60+

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, beneficiarii Clubului 60+, sub coordonarea doamnei Mioara Costea și în parteneriat cu parohia Izvorul Tămăduirii Bacău, respectiv pr. Petru Bălăiță, au adus prinos de recunoștință lui Dumnezeu cel slăvit în Sfânta Treime Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, printr-un pelerinaj la mănăstirea Giurgeni și Catedrala arhiepiscopală din cetatea Romanului.

IMG-20190411-WA0019
IMG-20190411-WA0016
IMG-20190411-WA0017
IMG-20190411-WA0018

La biserica mănăstirii credincioșii au stăruit în rugăciune la Sfânta Liturghie a darurilor mai înainte sfințite, ca mai apoi să le fie binecuvântate osteneala și darurile aduse la Sfântul Altar atât pentru cei din viață cât și celor dragi adormiți întru nădejdea vieții veșnice.

Apoi, dând slavă lui Hristos Domnul și mulțumind Maicii Domnului sub omoforul căreia vatra monahală și-au închinat viața, pelerinii au plecat încărcați duhovnicește spre frumoasa catedrală arhiepiscopală din Roman.

Grupul a fost întâmpinat aici, de părintele Arhim. Andrei Ioniță, ecleziarh al catedralei, ce a miruit cu emoție credincioșii, iar pentru suflet le-a amintit jertfa înaintașilor noștri și vechimea catedralei. S-a amintit de șirul celor 77 de episcopi care au ocupat scaunul de episcop și au diriguit bunul mers al episcopiei până astăzi.

,,Închinându-ne moaștelor Sf. Antipa de la Calapodești ocrotitorul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și Icoanei Maicii Domnului Pantanasa – vindecătoarea de cancer, am intonat împreună frumoasa cântare Cuvine-se cu adevărat, am mulțumit și ne-am rugat lui Dumnezeu, ca cei mai mari ai noștri și familiile noastre, să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, iar apoi ne-am întors încărcaţi duhovniceşte spre casele noastre.” ne-a declarat, la final, părintele Petru Bălăiţă.

Citeste si...