Onișcani

Parohia Onișcani
Biserica parohială cu hramul „Sf. Gheorghe”
Adresă Onișcani, Filipești, Bacău
Personal clerical
Pr. Paroh Silviu Constantin Stoica

Parohia Onișcani
Parohia “Sf. M. Mc. Gheorghe” din satul Oniscani, apartine Protopopiatului Bacău din cadrul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. Satul apartine comunei Filipesti si, asemenea celorlalte localitati din jur, s-a format ca o mica obste, purtand potrivit cercetarilor actuale, poate numele unui proprietar de mosie Onicica (diminutiv al apelativului Onica).
Pana la inceputul sec al – XX-lea, satul era afiliat parohiei Harlesti, credinciosii strabatand cu anevoie drumul catre lacasul sfant, aproximativ 6 km.
Cu vrerea Tatalui, cu ajutorul Fiului si cu lucrarea Sf. Duh, ridicatu –s-a intre anii 1950-1951, cu sprijinul localnicilor, sub coordonarea preotului Ioan Popescu, o biserica din pamant si furci de stejar, acoperita cu tabla. Lacasul a fost sfintit la data de 09.12.1951, de catre Preasfintitul Teofil Herineanu, Episcop al Romanului si Husilor.
In anul 1935, prin osardia vrednicului parinte Ioan Popescu, pe pamantul donat de boierul Dumitru Vidrascu, s-a infiintat cimitirul pentru comunitatea parohiala.
Biserica are forma de cruce, cu doua abside rotunde iar Sf. Altar in forma de semicerc. Este prevazuta cu un mic pridvor, peretii sunt din caramida, acoperisul din tabla, deasupra pronaosului fiind construita o turla pe structura lemnoasa, deasemeni acoperita cu tabla.
Pictura murala a bisericii a fost executata intre anii 1981-1982, in timpul pastoririi vrednicului preot Petru Lupu (1975-1984), in ulei de catre pictorul Vasile Bibu, fiul al satului. Intre anii 2012-2013, pictura veche in ulei a fost inlocuita cu o noua pictura, in tempera realizata de catre pictorul Aurel Roscan, sub coordonarea preotului Silviu Constantin Stoica.
Preotii care au pastorit aceasta parohie sunt: Pr.Ioan Popescu(aprox.1930-1970), in timpul caruia s-a ridicat biserica, mai apoi s-au inlaturat valatucii de lut si s-au zidit perti de caramida intre anii 1967-1969 pastrand doar acoperisul. Slujba de resfintire s-a facut in luna mai 1969, de catre Episcopul Partenie Ciopron.
Preotul Ioan Lupulescu a avut o scurta pastorire (1970-1972), si Pr. Costica Constantin (1972-1975) deasemeni, fiind urmati de vrednicul preot Petru Lupu (1975-1984). In timpul pc.sale s-au efectuat noi lucrari de reparatie: suspendarea cafasului, corectarea boltilor, repararea fisurilor interioare si exterioare, inlocuirea catapetesmei si a mobilierului, confectionate din stejar sculptat, realizarea picturii murale si a catapetesmei. Lucrarile au fost executate si terminate pan a la data de 08.09.1982, cand s-a facut si resfintirea de catre IPS Parinte Eftimie, la acea vreme episcop. La acelasi Sfant Altar au mai slujit preotii Mihai Beicu 1984-2002, Pr. Ioan Deacu 2002-2009, in timpul caruia a fost spalata vechea pictura, s-a refacut acoperisul si a afost inlocuita tabla, si Pr. Liviu Burlacu 2009-2011.
Incepand cu anul 2011, cu binecuvantarea P.S.Parinte Ioachim Bacauanul, sub coordonarea Pr. Silviu Constantin Stoica, au fost realizate lucrari de restaurare ce au constat in: refacerea peretilor interior si realizarea picturii de nou in tempera, improspatarea picturii de pe catapeteasma, inlocuirea usilor exterioare cu tamplarie di lemn de cires, confectionarea de mobilier pentru pangar si proscomidiar, deschiderea unei cai de acces prin Sf. Altar, impodobirea lacasului de cult cu odoare si obiecte sfinte. Deasemeni s- a refacut sistemul de inalzire, care a fost mutat intr-o cladire anexa, dand posibilitatea sa fie incalzit si asezamatul social, si au fost pavate aleile din incinta complexului eclezial .
Lucrarile de mai sus realizate sub coordonarea preotului Silviu Constantin Stoica, au fost posibile prin efortul material ala credinciosilor, cu sprijinul Consiliului Local, al domnului primar Ionel Ioan, carora se adauga ajutorul finaciar al unor oameni de bine ce au dorit sa –si inscrie numele in randul ctitorilor innoitori.
Din milostivirea Preasfintei Treimi, in data de 06.10.2013, in duminica a –XX -a dupa Rusalii, efortul depus de fiecare se vede incununat, prin savarsirea slujbei de resfintire de catre Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul, Epicop –Vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. La acest moment haric, precum si la Sfanta Liturghie arhiereasca, au participat: Pc. Pr.Vasile Cozma, Protopop al Protoieriei Buhusi, un sobor numeros de preoti, reprezentanti ai autoritatilor locale, precum si multime de popor, aducand prin aceasta lauda lui Dumnezeu, Care i-a ocrotit si invrednicit sa implineasca aceasta lucrare.

You may also like...