Ortodoxie și ortopraxie*
Suntem români cuminți și credincioși,
Prin Sânt Andrei noi am primit botezul,
Iar de la el cu toții am învățat crezul,
Ce l-am rostit frumos, din moși strămoși.
Treime de Persoane ne este Dumnezeu:
Iisus Hristos și Duhul, cu Tatăl nenăscut.
Întru iubirea Ei românii au crescut,
Pecetluiți fiind pe veci cu sfânt numele Său.
Dac-au primit credința, strămoșii noștri, sfinți,
Au străbătut prin veacuri murind și înviind,
Din Glia țării noastre grădină făurind,
Iar cerului redat-au martiri și mulți părinți.
Slăvită fii Biserică de sfinți și de eroi,
Scăldată în lumină și har dumnezeiesc!
P-altarul tău aș vrea să-ți răsădesc
Și crucea mea făcută din lacrimi și nevoi.
Mai toți avut-am Crucea divină mângâiere,
Căci pajura o ține solemn și strâns în plisc,
Iar ca simbol se-nalță frumos pe orice pisc
Și ne vorbește de jertfă, dar și de înviere.
Hristos, prin cruce, pe toți ne ocrotește,
Ea astăzi stă solemn pe turle de biserici,
O poartă-n mâni creștinii și cetele de clerici,
Gustându-i suferința, Hristos ne mântuiește.
Pământul țării noastre de cruci e presărat
Și plămădit cu lacrimi și sânge de martiri.
De veacuri stau cu cinste p-altar în mănăstiri
Mulțime de relicve, tezaur preacurat!
Ortodoxia noastră este urmarea lui Iisus,
Hristos ne-a pus în adevăr pe cale înspre viață.
Rămânem în credință, iubire și speranță,
Și vom ajunge sigur în Raiul cel de Sus.
Pământul țării noastre mai cântă prin icoane.
La Voroneț tot cerul pogoară pe pământ.
Carpații sunt scăldați în har din Duhul Sfânt,
Căci pustnicii prin codrii mai cântă axioane.
Când chipul lui Hristos se odihnește-n noi,
Iar noi ne odihnim smeriți în chipul Său,
Simțim în suflet tainic prezent pe Dumnezeu
Că suntem, un popor de sfinți și de eroi.
Ieșiți astăzi din casă, veniți, iubiți creștini,
Purtând în mâni icoane, în minte rugăciunea,
În inimi având pacea. Cu toată-nțelepciunea
Să mulțumim Treimii că ne-am născut români.
*Imn Ortodoxiei românești alcătuit la Duminica Ortodoxiei