Excursie tematică la Parohia Berești-Bistrița II în cadrul Concursului Național Catehetic

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, în cadrul Concursului  Național Catehetic 2025, grupul de cateheză „Copiii și Îngerii” al  Parohiei Berești-Bistrița II, a participat  miercuri 26 februarie într-o excursie tematică intitulată „Pe urmele Sfinților ” care a reprezentat a patra întâlnire din cadrul proiectului.

Cateheza precedentă a avut ca temă „Chipuri de duhovnici: Sfântul Cuvios Cleopa și Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria” fapt care a pregătit tematica excursiei din săptămâna de vacanță.

Astfel de dimineață, alături de copiii grupului au fost și voluntarii parohiei (ostenitori de nădejde în cadrul Școlilor de  vară), și  doamna prof. înv. primar Dordea Camelia de la Școala Gimnazială „Vasile Borcea” din Berești-Bistrița, colaboratoare în cadrul Concursului Național Catehetic.

Părintele Rotaru Ovidiu a binecuvântat cu o rugăciune de călătorie participanții și apoi au pornit către Mănăstirea Sihăstria în județul Neamț. După închinarea în biserica mare a mănăstirii, Grupul a vizitat muzeul unde au admirat obiecte de cult, dar și fotografii vechi cu viețuitori din acest loc de nevoință.

Au vizitat chilia Sfântului Cuvios Cleopa, unde au beneficiat de atenția și mărturisirile părintelui ghid, apoi cimitirul monahal și apoi pangarul mănăstirii, de unde copiii au achiziționat câteva suveniruri.

Următoarea destinație a fost stațiunea montană Durău din Jud. Neamț, unde după ce s-au închinat la Sfânta Mănăstire Durău, copiii s-au bucurat zapada de pe pârtie și de săniuș. 

Această excursie la Sfânta Mănăstire Sihăstria a facilitat recapitularea cunoștințelor dobândite la cateheză, iar ieșirea pe pârtie la poalele Muntelui Ceahlău a contribuit la buna dispoziție a copiilor, cei mai mici arătându-se optimiști că în luna august să se alăture și ei grupului care urcă pe munte până la Vârful Toaca.

You may also like...