Finalul Școlii de Vară pentru copiii din Parohia Bibirești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub directa coordonare a Părintelui Protopop Eugen-Ciprian Ciuche, în Parohia Bibirești s-a derulat în perioada 26 – 29 august 2023 ediția a II-a a Școlii de Vară.

Debutul școlii a fost reprezentat de o excursie în stațiunea Slănic Moldova, acolo unde copiii s-au închinat la biserica din centrul orașului, au făcut fotografii și au vizitat cascada, pentru ca la finalul școlii, tinerii să fie purtați într-o nouă călătorie, cu prilejul Zilei Învățătorului, la Brașov. În cadrul acestor zile au fost derulate numeroase activități benefice minții, trupului și sufletului, concurs de bătut toaca, competiții sportive și cateheze pe diverse teme de interes pentru tineri susținute de către părintele Daniel Pruteanu, prietenul lor. 

La finalul periplului, copiii au fost premiați și binecuvântați cu multe bunătăți din partea parohiei, oferite cu sprijinul oamenilor de bine care întotdeauna s-au alăturat inițiativelor părintelui paroh de a sprijini, educa și forma viitorii adulți ai societății. În tot acest timp, voluntarii comunității, Rusu Vasilica, Petronela Turcanu, Marcela Turcanu și mulții alții, au fost alături de cei mici, contribuind la buna desfășurare a ceea ce a fost școala de vară în Parohia Bibirești. 

You may also like...