Sfințirea Altarului de Vară din cadrul Parohiei Brad, filia Ciumași

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și îngăduința bunului Dumnezeu, în data de 05.09.2024, sub protia Părintelui Protopop Eugen-Ciprian Ciuche și a unui sobor de preoți a avut loc Sfințirea Altarului de Vară edificat și oblăduit sub ocrotirea „Sfintei Cuvioase Maici Parascheva de la Iași”.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, urmată de Taina Sfântului Maslu în cadrul căruia s-au rostit rugăciuni de binecuvântare pentru credincioșii aflați în suferință.

După oficierea Sfintelor Slujbe cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Protopop, în care a subliniat semnificația pericopei evanghelice citite în cadrul Sfintei Liturghii și viața Sfântului Prooroc Zaharia și a Dreptei Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuiți în această zi. Totodată, părintele a apreciat și a remarcat continuitatea lucrărilor ce se săvârșesc în parohia încredințată spre păstorire părintelui paroh.

Pentru vrednicia și destoinicirea fiilor duhovnicești care s-au remarcat în construirea Altarului de Vară, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a binecuvântat oferirea unor distincții de vrednicie pentru sprijinul acordat înoirii și înfrumusețării ansamblului eclesial al bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Ciumași, comuna Itești.

La final, Părintele Paroh Ionuț-Alexandru Bulmoagă a adus alese mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru purtarea neîncetată în rugăciunile Înaltpreasfinției Sale, a mulțumit Părintelui Protopop și soborului de preoți care au adus bucuria duhovnicească pe chipul credincioșilor prezenți la acest eveniment, dar nu în ultimul rând enoriașilor pe care îi are sub păstorire, fiindu-i alături la fiecare pas.

Pr. Bulmoagă Ionuț-Alexandru

You may also like...