50 de copii au vizitat Parohia Buda-Blăgești din Protoieria Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Buda-Blăgești a avut loc joi, 14 aprilie 2022 o nouă etapă a Concursului Național Catehetic.
Un număr de 50 de copii de la Școala Gimnazială, însoțiți de cadrele didactice au venit la biserica parohială, unde au fost întâmpinați de părintele paroh Vasile Lica.
Copiii au primit Sfânta Taină a Mărturisirii și Sfânta Taină a Euharistiei, după care au participat activ la cateheza susținută de părintele paroh cu tema „Învierea lui Hristos-Lumina Lumii”, unde s-a vorbit despre importanța deosebită a sărbătorilor următoare (Intrarea Domnului în Ierusalim, Săptămâna Patimilor și Învierea Mântuitorului), punctând totodată modul în care tânărul creștin se pregătește pentru sărbătoarea Învierii Domnului și roadele duhovnicești acumulate de tineri spre folosul lor sufletesc.
Copiii au fost invitați să participe în continuare la toate activitățile creative și educaționale cu tematică pascală la centrul catehetic ce va fi inaugurat în parohie ca semn al implicării părintelui în formarea și devenirea adulților de mâine. Mulțumindu-le pentru participare și răbdare toți copiii au primit iconițe și dulciuri din partea parohiei.