Activități pentru copiii Parohiei Buda-Blăgești cu ocazia praznicului Nașterii Mântuitorului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și prin grija părintelui paroh Vasile Lica, copiii parohiei Buda-Blăgești au participat în perioada 14-17 decembrie 2022 la o serie de activități ce marchează Nașterea Domnului Iisus Hristos.
Acestea au debutat cu o cateheză despre Nașterea Pruncului Hristos susținută celor mici, urmată de semnificația și importanța postului, a spovedaniei și a Sfintei Euharistii. Apoi cei mici s-au mărturisit și au participat la Sfânta Liturghie pt tineri, unde au primit și taina Sfintei Euharistii.
Răspunzând pozitiv, ca în fiecare an, au participat alături de preotul paroh la ornarea bradului din Sfânta Biserică, urmând ca în ziua Nașterii să participe la Sfânta Liturghie și să susțină un recital de colinde, iar la final să primească daruri pregătite de preotul paroh și enoriașii din Buda. A devenit o tradiție, ajunsă deja la a-VIII-a ediție, ca în această perioadă să organizăm o întâlnire între generații, mai precis între bătrânii și copiii satului.
Astfel copiii coordonați de părintele paroh Lica Vasile și d-na prof. Gabriela Crenganiș au pregătit cu mare drag o serie de pachete pt cei bătrâni și bolnavi, pe care îi vor colinda în perioada următoare și vor socializa, aducând un strop de bucurie în sufletele lor.