Parohia Buna Vestire Bacău

Parohia „Buna-Vestire” Bacău

Biserica cu hramul „Buna -Vestire”, localitatea Bacău, județul Bacău

Str. Florilor Nr. 2, Cartierul Bistrița-Lac

 

Istoric și așezare

Potrivit documentelor vremii, Biserica parohială „Buna- Vestire” a fost fondată de Spătăreasa Soltana Sandu Sturza, în anul 1820, sub forma unei case cu pereții din cărămidă, plafonul de lemn și acoperișul de șindrilă, iar în partea dinspre apus avea un turn de lemn în care erau așezate clopotele.

Aici a slujit timp de 43 de ani pr. Ștefan Giuncu ( 1820-1863)

Din anul 1864, credincioșii Bisericii „Buna-Vestire” au avut ca slujitor și duhovnic pe pr. Gheorghe Vassian, care văzând că lăcașul de cult nu mai corespunde nevoilor religioase, a inițiat demersurile pentru zidirea unui nou edificiu eclesial pe locul celui vechi.

Cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Episcop Melchisedec Ștefănescu, la 27 iunie 1879 s-a pus piatra de temelie, iar în anul 1882, luna noiembrie, ziua 21, biserica fiind terminată a fost sfințită de același ierarh cărturar. Protopop al Bacăului era la acea vreme pr. Teodor Atanasiu, următorul episcop în scaunul vlădicesc de la Roman, după Melchisedec.

Biserica a fost ridicată din cărămidă, în plan treflat, pe o lungime de 18 m, lățimea de 6 m și înălțimea de 9 m și a fost acoperită cu tablă. În partea dinspre apus, la intrare, s-a construit un turn înalt deasupra pridvorului, unde au fost așezate clopotele.

La construcția și înfrumusețarea lăcașului de cult au contribuit: arhitectul Vasile Iamandi, sculptorul Vasile Manoliu din Iași, care a realizat catapeteasma din lemn de ștejar pentru suma de 1116 lei și pictorul Neculai Dumitru din Roman, care a pictat icoanele de pe catapeteasmă pentru 2113 lei.

În perioada 1894-1915, Biserica „Buna- Vestire” devine filie a Bisericii „Sfântul Nicolae”, în grija preotului paroh Gheorghe Crivăț, timp în care s-au făcut alte reparații la sfântul locaș.

În anul 1936, interiorul bisericii a fost pictat în ulei, reprezentând scene din Vechiul și Noul Testament. În anul 1957, la data de 08 septembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări de înnoire de către pr. Grigore Balaban, lăcașul a fost resfințit de către episcopul Teofil Herineanu.

Odată cu numirea la această parohie a pr. paroh Valeriu Moisă și a pr. Ioan Popica, având sprijinul credincioșilor, a fost demarat un amplu proiect de restaurare a lăcașului de cult.

Biserica a fost extinsă cu aproximativ 10 metri, lărgindu-se altarul, absidele și naosul. Pe lângă ajutorul material oferit de credincioșii băcăuani, mare parte din suma pentru aceste lucrări a fost donată de familia d-lui inginer: Romeo Apăvăloaie, aproximativ 70000 lei.  Reconstrucția Sfântului Altar s-a făcut cu ajutorul familiilor: Nicolae Nistor, Mădălin și Nicoleta Enescu (București) și a pr. Valeriu Moisă, iar marmura albă de Cararra, din care s-a refăcut Sfânta Masă, a fost donată de presv. Virginia Moisă.

La interior a fost realizată o nouă pictură în tehnică tempera de către pictorul Vasile Popescu. Alte lucrări au constat  în introducerea unui sistem de centralizat de încălzire, amenajarea și placarea soleei și a treptelor cu granit, înfrumusețarea sfântului lăcaș cu obiecte și podoabe de cult. În aceeași perioadă, 2000-2004, a fost ridicată și o casă de prăznuire, cu etaj, unde s-a amenajat biblioteca parohială, s-a refăcut gardul împrejmuitor din fier forjat și zid de cărămidă, iar curtea a fost placată cu pavele.

Din milostivirea Preasfintei Treimi, în data de 09 mai 2004, efortul depus de fiecare a fost încununat, prin săvârșirea slujbei de resfințire de către, Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, al Arhiepiscopiei Romanului și a Bacăului.

Începând cu 03 aprilie 2012 a fost numit paroh al Bisericii „Buna-Vestire” părintele Iulian Neculai Mușat, fost arhidiacon la Catedrala arhiepiscopală „Cuvioasa Parascheva” din Roman și preot slujitor părintele Ciprian Vasile Burcă, venit de la parohia Gioseni.

În decembrie 2015 este numit preot slujitor părintele Ionuț Căsăneanu, iar în februarie 2020 a fost numit preot slujitor părintele Ionuț Avram, venit de la parohia Mărăști.

În perioada: 2012-2022 a fost placată pardoseala bisericii cu marmură  albă de Rușchița, reamenajată curtea bisericii cu pavele și a fost ridicat un altar de vara. De asemenea au fost desfășurate diverse concerte caritabile în colaborare cu artiști renumiți și numeroase activități social-filantropice.

Preoți ce au fost la această biserică:

1820-1863, 43 de ani pr. Ștefan Giuncu;

1864-1898, 34 de ani pr. Gheorghe Vassian;

1904-1930, 26 de ani pr. Ioan;

1957-1991, 34 de ani pr. Grigore Balaban;

1991-2012, 21 de ani pr. Valeriu Moisă;

1991-2012, 17 de ani pr. Ioan Popica;

2012 – până în prezent pr. Iulian- Neculai Mușat – paroh;

2012-2015 preot slujitor Ciprian Vasile Burcă;

2015-2020, preot slujitor Ionuț Căsăneanu (+);

2020-2023 preot slujitor Ionuț Avram;

2023 –  preot slujitor Vătămănescu Marian-Vasile.

Cântăreți bisericești:

  1. Gavriliu, I. Zămușteanu, Ștefan Sufaru.

 

Întocmit, 

Pr. Iulian-Neculai Mușat

 

You may also like...