Activitate catehetică pentru tinerii Parohiei Crihan din Protoieria Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de duminică, 06.03.2022, la Parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din Crihan, comuna Măgura s-a derulat o altă activitate catehetică din cadrul Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”.
Copiii participanți au fost în număr de 16, alături de alți voluntari din cadrul programului „Micul creștin”, un program mai vechi al comunității parohiale, care acum s-au adăugat demersului catehetic. Alături de părintele paroh Nicoara Varnacia Marius Alin, programul a debutat cu rostirea rugăciunii Tatăl nostru, după care, cateheza pe tema rugăciunii, susținută de preotul paroh, s-a conturat în contextul unui filmuleț prezentat tinerilor.
Scurt metrajul a pus în discuție manifestarea și comportamentul potrivit din timpul rugăciunii personale. Ca rezultat al vizionării, fiecare participant s-a mobilizat și a descris modul în care își săvârșește rugăciunea de seară sau cea făcută în diverse momente ale zilei și în anumite împrejurări ale activităților personale. De asemenea, cei mici s-au întărit în credința că rugăciunea le este o împuternicire în tot ceea ce fac și că este cel mai la îndemână mijloc de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru toate darurile ce se revarsă asupra lor.
Aceștia au exprimat și în mod plastic ținuta la rugăciune, astfel că fiecare și-au conturat mânuțele pe hârtie, arătând cum și în ce fel se roagă înaintea lui Dumnezeu.
În ideea de a le mulțumi că au răspuns afirmativ la invitația părintelui de a lua parte la activitatea catehetică, micii creștini au primit în dar mărțișoare și dulciuri.