„100 de activități pentru 100 de ani de Patriarhie”: Proiect cultural-duhovnicesc implementat la Parohia Fântânele

Proiectul cultural-duhovnicesc „100 de activități pentru 100 de ani de Patriarhie”, implementat de către parohiile Protopopiatului Bacău cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a continuat la Parohia Fântânele, comuna Hemeiuș, în data de 19 martie 2025, cu Conferința „100 de ani de Patriarhat în Biserica Ortodoxă Română”.

Evenimentul i-a avut ca invitați, în mod deosebit, pe domnul profesor Tudor Andrei, profesor de istorie la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, și pe domnul Constantin Popovici, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în prezența Părintelui protopop Eugen Ciuche, care a moderat conferința. Aceștia au adus în atenția credincioșilor faptul că aniversarea centenarului are semnificații deosebit de importante pentru spiritualitatea și demnitatea noastră națională, creând prilejul, dar și datoria de a omagia cu recunoștință memoria tuturor acelora care s-au ostenit pentru recunoașterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și dobândirea rangului ei de Patriarhie.

În mod special, domnul Constantin Popovici a evidențiat chipul și rolul crucial în dobândirea autocefaliei al celui mai erudit episcop al românilor, Episcopul Melchisedec, vrednicul de pomenire episcop al Romanului.

La final, preotul paroh Neacșu Bogdan a mulțumit invitaților pentru informațiile prețioase și a transmis că, pe parcursul acestui an, în biserica parohiei vor mai avea loc astfel de evenimente dedicate anului omagial, spre cunoașterea vieții și activității Patriarhilor României, dar și a duhovnicilor și mărturisitorilor sfinți recent canonizați în Biserica noastră.

You may also like...