La Parohia Fruntești a fost inaugurat noul Centru de Socializare Vârstnici

În Duminica a XX-a după Rusalii, Centrul Social „Epivata” aflat sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva a primit binecuvântarea prin slujba de sfințire săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim. La eveniment au fost prezenți alături de ierarh, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, autorități locale reprezentate prin doamna primar Rodica Ambrosie, alături de preoți ai comunelor învecinate și credincioșii adunați să se bucure de încununarea contribuției lor în această lucrare.

Înălțarea acestui Centru s-a realizat prin purtarea de grijă și devotamentul părintelui paroh Adrian Frunză, la care s-a adăugat și sprijinul Primăriei Filipeni, a Consiliului Local și a credincioșilor care au înțeles nevoia unui astfel de edificiu în comunitatea lor. Astfel, odată cu consacrarea acestui spațiu, părintele Adrian va putea continua proiectele deja derulate în sprijinul și ajutorul celor vârstnici, acum într-un loc al lor, unde să se poată întâlni și petrece timp socializând și venind mai aproape de Dumnezeu. Unul dintre proiectele actuale pe care părintele le desfășoară în comunitate este cel al Protoieriei Bacău intitulat „Hristos – lauda bătrâneților mele” adresat în exclusivitate seniorilor. Acesta se întinde pe perioada a trei luni și își propune întâlniri stabilite anterior, în care activitățile derulate să fie cât mai diverse. 

Parte din aceste activități le-a menționat și părintele protoiereu în cuvântul ținut după slujba de sfințire. Așadar, Centrul „Epivata”  va face schimburi de experiență între membrii unor astfel de grupuri, va avea invitați diferiți pensionari, va avea o caravană medicală ce va oferi consultații gratuite pentru beneficiari, va desfășura șezători duhovnicești, va evoca date naționale sau internaționale precum cea a Zilei Pensionarului (1 Octombrie), va diversifica programul liturgic prin explicarea Sfintelor Taine sau va organiza pelerinaje ori vizite la diferite muzee. 

Părintele protopop a anunțat de asemenea și sprijinul pe care îl va primi părintele Adrian, alături de ceilalți preoți care desfășoară astfel de activități, din partea Protoieriei Bacău, prin organizarea unei serii de cursuri susținute de specialiști în domeniu menite să vină în ajutorul lor cu metode profesioniste și actuale de adresabilitate și înțelegere a particularităților unei astfel de categorii de vârstă. 

 

You may also like...