Școala de Vară „Zâmbet de copil în tinda Bisericii”, parohia Fruntești, Protopopiatul Bacău

Cu mila lui Dumnezeu și binecuvântarea Înaltpreasfințitului părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, în parohia Fruntești, comuna Filipeni, în data de 07/08/2023 a debutat Programul Școlii de Vară intitulat „Zâmbet de copil în tinda Bisericii”, în cadrul căruia un număr de 30 de copii beneficiari ai programului vor desfășura pe parcursul următoarelor 5 zile activități culturale, educative, artistice, ludice și sportive

În cadrul acestei zile, intitulată și Ziua Gastronomiei, după invocarea Sfântului Duh în rugăciune, a avut loc festivitatea de deschidere a Școlii de Vară, apoi descrierea activităților de pe parcursul întregii săptămâni iar apoi au decurs diversele activități coordonate de către părintele paroh Grigoraș Adrian, care au insuflat copiilor dragostea față de Hristos și de Biserica Sa.

Invitat special al Școlii de Vară din parohia Fruntești a fost pictorul naiv  Bădița Ioan Măric, ambasador cultural al tradițiilor și obiceiurilor satului românesc, care prin lucrările sale a insuflat copiilor dragostea de neam și patrie.

Pe parcursul întregului program al Școlii de Vară micul dejun dar și prânzul va fi asigurat copiilor de către Parohia Fruntești în strânsa colaborare cu anumiți creștini, oameni de bine.

Dăm Slava lui Dumnezeu pentru toate și mulțumim pe această cale Înaltpreasfințitului părinte Ioachim pentru binecuvântare și tuturor partenerilor implicați, autorității locale și cadrelor didactice ai Școlii Primare Fruntești.   

(Pr. Adrian Grigoraș – Fruntești)

You may also like...