,,Plantele medicinale – Darul lui Dumnezeu ” – Caravana medicală în Parohia Fundeni cu prilejul Anului Omagial

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, duminică, 6 august la Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorătorul de Mir” din Chiticeni a avut loc prima sesiune de manifestări intitulată „Farmacia naturii. Plantele medicinale – Darul lui Dumnezeu” din perioada 1 august- 31 septembrie în cadrul Proiectului Protoieriei Bacău dedicat vârstnicilor cu prilejul Anului Omagial al pastorației persoanelor vârstnice.

După terminarea Sfintei Liturghii, preotul Alexandru Croitoru a ținut o scurtă predică, după care a organizat enoriașii pentru caravana medicală. Cei doi medici specialiști au oferit sfaturi medicale, au măsurat tensiunea arterială și glicemia tuturor celor prezenți. 

„În ziua a 3-a a săptămânii Creației Dumnezeu a făcut tot felul de plante pentru a acoperi pământul: ,,Apoi Dumnezeu a zis: Să dea pământului verdeață…” (Facerea 1.11-13).
Dumnezeu a creat plantele spre hrana animalelor dar și a omului. Acestea își generează energia din lumină prin procesul de fotosinteză. Clorofila din celula plantelor absoarbe în principal lungimile de unde albastre și roșii și reflectă în mare parte lungimile de undă verzi. Plantele absorb dioxidul de carbon și eliberează oxigenul necesar vieții. Plantele sunt darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii: ,,Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin!” ( Romani 11.36).

Przv. Dr. Croitoru Diana-Cristina

Sunt sute de plante medicinale, dar voi enumera beneficiile a câtorva plante medicinale ce se întâlnesc în jurul gospodăriilor dumneavoastră. Părintele medicinei, Hypocrate, spunea „Lăsați mâncarea să vă fie medicament și medicamentele să vă fie mâncare!”.
,,Brusturele este un diuretic natural și îmbunătățește funcția rinichilor, ajută la scăderea glicemiei în sânge, previne și combate infecțiile, ameliorează artrita, combate iritațiile și infecțiile din gât în cazul răcelilor și gripelor de sezon.
Coada șoricelului este folosită pentru refacerea celulelor hepatice, previne formarea de pietre la rinichi, combate infecțiile, stările de greață și spasmele gastrice.
Gălbenelele sunt cunoscute pentru efectul lor calmant, antibacterian, cicatrizant, emolient, regenerant, antiseptic, antispasmodic, sedativ, antiinflamator și coleretic.
Preparatele cu mușețel ajută la vindecarea leziunilor și inflamațiilor, calmează durerile gastrice, protejează intestinele și ficatul, ajută la relaxarea nervoasă și împiedică dezvoltarea formațiunilor ulceroase.”

Dr. Roșca C. – medic specialist

La final, preotul Alexandru Croitoru le-a mulțumit celor doi medici specialiști pentru participare și disponibilitate și tuturor celor prezenți și le-a oferit tuturor iconițe cu Sfântul Pantelimon – Doctor fără de arginți.

You may also like...