Proiectul „Tradiție și spiritualitate în satul meu” desfășurat în Parohia Fundeni
Te Deum de Ziua Națională a României
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și al Bacăului, duminică 1 decembrie în Biserica ,,Sf. Dumitru Izvorătorul de Mir” din satul Chiticeni, parohia Fundeni s-au desfășurat mai multe activități culturale, liturgice și misionare.
La sfârșitul Sf. Liturghii s-a săvârșit slujba de Te Deum, rugăciune de mulțumire pentru purtarea de grijă pe care Dumnezeu o are față de poporul român.
Copiii au cântat mai multe cântece patriotice împreună cu toți cei prezenți și au recitat câteva poezii: ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” și ,,Limba noastră”, emoționând publicul până la lacrimi.
În continuare, copiii au mers la Așezământul Social și Filantropic „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, unde au ascultat prelegerea preotului Alexandru Croitoru, intitulată „Măștile tradiționale de Crăciun”.
„Masca populară românească este o istorie vie, o cultură grăitoare, o lume neobișnuită, ale cărei sensuri se dezvăluie cu greu doritorilor de a cunoaște ,,fața” sa adevărată.” Fiecare mască are un anumit specific, în funcție de ritualul la care va fi folosită. Unele măști erau efectiv hidoase, pentru că dinții erau făcuți din gheare de găină sau de curcan. „Să-l râcâie pe piept, ca găina care scurmă”, susțineau cei care creau astfel de măști. Practic, localnicii se gândeau că astfel masca căpăta puterea necesară pentru a alunga duhurile rele.
După ce jucau masca, ea era lovită de ,,mascați” cu bâtele în afara hotarelor satului și apoi i se dădea foc. Localnicii gândeau că, în contactul cu duhurile rele, acestea se puteau pune pe mască și atunci păstrând-o în casă, te-ai fi expus răului.
La Atelierul de creație, copiii au confecționat măști ce vor rămâne expuse până la Crăciun. Preotul Alexandru le-a mulțumit tuturor celor prezenți și a împărțit iconițe și cărticele tuturor copiilor.