Parohia FUNDU’ TUTOVEI
Parohia Fundu Tutovei
comuna Plopana, județul Bacău.
Categoria 3 rural, 100 de familii.
Biserica: hramul Izvorul Tămăduirii și Sf. Cuv. Parascheva.
Data ridicării: 1 aprilie 2009- 1 aprilie 2011.
Data târnosirii: 15 octombrie 2011.
Pictura: Pridvor pictat pe plafon cu scena Izvorului Tămăduirii iar pereții de la intrare au pictată scena Judecății de Apoi. Icoanele de pe catapeteasmă sunt pictate pe lemn de tei și poleite cu foiță de aur. Pereții interiori ai bisericii au Icoane aplicate 80×60 din Ucraina.
Altarul de vară zidit și pictat. Hramul: Sfinții Ierarhi de la Roman.
Troița Eroilor: sculptată în marmură de Rușchița.
Vizite Arhierești:
Data: aprilie 2011- PS Ioachim Băcăuanul
15 Octombrie 2011- PS Ioachim Băcăuanul
9 Septembrie 2012- PS Ioachim Băcăuanul
Preot Paroh: Antohi Bogdan
Studii:
Anul hirotoniei:
Anul hirotesiei:
Parohii păstorite:
Parohia Fundu Tutovei 2017 – până în prezent. Eparhia: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Stare Civilă: Căsătorit
Date de contact:
Telefon mobil:
Email:
Scurt Istoric
Localitate – FUNDU TUTOVEI [1]
Satul, cu o populaţie de 616 locuitori, a fost propus de către autorităţile judeţene comunisto-ceauşiste să dispară ca localitate de pe harta judeţului Bacău şi a României în anul 1988.
Satul Fundul Tutovei este aşezat la izvoarele pârâului Tutova, având gospodăriile înşirate, parte din ele de-a lungul Văii Tutovei, parte pe dealul din dreapta pârâului Tutova, pe un relief frământat.
Toponimicul Fundul Tutovei face parte din categoria celor minore, compuse, ce caracterizează natura locului, adică relieful. Cel de al doilea termen este un hidronim, nominalizând un pârâu. Cu alte cuvinte, Fundul Tutovei desemnează obârşia sau locul de unde se pornesc cele dintâi izvoare ale pârâului, având ca sinonime Fundul Văii, Fundul Racovei ş.a.
Dacă din punct de vedere al toponimiei şi geografiei satului lucrurile au fost lămurite, începuturile satului Fundul Tutovei a pus serioase probleme de natură istorico-documentară.După cum rezultă din lucrarea lui I. Antonovici, intitulată Documente Bârlădene (Bârlad, 1911-1912, vol. I), pe la anul 1814, un sat cu numele Giurcanii se afla pe moşia cu acest nume, situat mai la nord de Plopana.
În Condica Vistieriei Moldovei din anul 1816, tot la nord de localitatea Plopana era localizat satul Slobozia lui Noor, ca fiind sat boieresc ce aparţinea clucerului Ioniţă Nour. Cei cinci liuzi (unităţi birnice)ai boierului plăteau birul pe un cifert (sfert) de an în valoare de 20 lei. Din acelaşi document rezultă că oamenii se ocupau cu facerea şi vânzarea cherestelei, creşterea vitelor, având loc de hrană îndestul. Acest boier, pentru a avea cu cine să-şi muncească moşia, a cerut încuviinţare domnitorului Moldovei să înfiinţeze pe moşia sa din ocolul Tutovei, acelaşi ţinut, o slobozie. Drept urmare, pe moşia acestuia s-au aşezat oameni veniţi de prin alte judeţe megieşe, bejenari (fugari), ţărani certaţi cu legea şi cu autorităţile. Aici ei se bucurau de scutiri de dări pe mai mulţi ani din partea clucerului Ioniţă Nour, primeau o serie de înlesniri, printre care pământ pentru casă, lemne din pădurea boierească pentru a o construi şi un lot de pământ. În schimb, trebuia să muncească pământul boieresc în condiţiile impuse de acesta şi să facă şi alte munci la care erau puşi. Această Slobozie a lui Noor a luat fiinţă pe moşia boierească, probabil, dacă nu pe vatra satului Giurcani, în imediata vecinătate, după cum rezultă şi din Catagrafia ţinuturilor [Moldovei] din 1819-1820, unde se consemna: „Giurcanii sau Slobozia lui Nour, al clucerului Noor pe moşia căruia s-au stabilit bejenari.”
Epoca modernă
De abia în harta din anul 1835, ilustrulistoric Constantin C. Giurescu identifică satul Ghicanii (Giurcanii) cu satul Fundu Tutovei, având 47 de case. Înmulţind numărul de case cu cifra 5 care reprezintă, în medie, numărul membrilor unei familii, putem afla că populaţia satului era la acea dată de 235 suflete. Harta rusă din anul 1830 a fost întocmită de către serviciul topografic ţarist după tratatul de pace de la Adrianopol din anul 1829. Atunci a fost desfiinţat monopolul turcesc asupra comerţului Moldovei şi Ţării Româneşti, diminuându-se astfel puterea Imperiului otoman asupra Ţărilor Române, în favoarea Imperiului rus. Datele referitoare la acest important document cartografic au fost prelucrate de către istoricul Constantin C. Giurescu şi publicate în lucrarea intitulată: „Principatele Române la începutul secolului XIX”(Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957).
Domnul Daniel Hoştină din satul Rusenii de Sus, cunoscător al istoriei satelor comunei Plopana, ne-a declarat că satul Fundul Tutovei era „…singurul sat de pe moşia proprietarului Cavarioti. Acesta a avut curtea boierească unde este baza de recepţie acum. Satul s-a format pe la 1860 din 38 de familii de ţigani aduşi din satul Dobreni din judeţul Bacău. La aceştia s-au mai adăugat şi alte familii de clăcaşi români care au fost împroprietăriţi în anul 1864.Până anul acesta ei nu au avut biserică. Veneau la Plopana, la biserica „Sf. Gheorghe”, iar preotul de aici le făcea toate serviciile religioase.”
Sfinţirea primei Biserici din satul Fundul Tutovei
cu hramurile:„Izvorul Tămăduirii” şi „Sf. Cuvioasa Parascheva”
Construcţia bisericii de lemn, cu hramul Izvorul Tămăduirii, a fost terminată sub păstorirea preotului paroh Daniel Marari. Sfinţirea acestei biserici a avut loc pe 15 octombrie 2011, în prezenţa Prea Sfinţitului Dr. Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, al unui sobor de preoţi şi alprimarului comunei, inginer Gh. Andrieş. În cuvântarea ţinută cu această ocazie, Preasfinţia Sa aspus printre altele: „În satul dumneavoastră s-a construit un Complex Eclesial frumos care s-a transformat într-un izvor, Izvor al Tămăduirilor. Şi pentru că sorocul a venit astăzi la această Biserică, am gândit să vă cerem asentimentul frăţiilor voastre să dăm şi hramul Cuvioasei Parascheva pentru faptul că Izvorul Tămăduirii este imediat după Paşti, şi iată este hramul pascal de primăvară şi în toamnă veţi avea şi hramul acesta frumos al Sfintei Cuvioase Parascheva.
Comunitatea aceasta s–a străduit să construiască, să ridice această Sfântă biserică, care până azi era doar o clădire armonios construită, iar de astăzi, prin venirea Preasfântului şi de viaţă făcătorului Dumnezeu, Duh asupra ei s-a prefăcut într-o poartă a cerului şi un loc de întâlnire cu Dumnezeu.”
Din cuvântul duhovnicesc al părintelui Daniel Marari, paroh la acea vreme, ţinut la sfinţirea acestei biserici, am reţinut următorul pasaj: „În aceste momente solemne, cu smerenie, dau slavă Preasfintei Treimi pentru lucrarea ei minunată săvârşită în Biserica sa. Apoi, cu recunoştinţă, mulţumesc PS. Dr. Ioachim Băcăuanul, care m-a ales, adus şi trimis la Fundu Tutovei cu responsabilitatea ce a fost construirea bisericii parohiale cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sf. Cuvioasa Parascheva”, precum şi a Complexului Eclesial compus, pe lângă biserică, şi din Altarul de Vară cu hramul „Sfinţii Ierarhi de la Roman”, Troiţa cu marmură de Ruşchiţa închinată eroilor satului şi Fântâna din Parcul Bisericii”.
Istoric Biserică
În anul 2004, după programul inițiat de PS Ioachim Băcăuanul Nici un sat fără biserică, s-a pus piatra de temeliepentru zidirea unui lăcaș de cult pentru nevoile spirituale ale credincioșilor. Cu foarte multă osteneală, în acest sat cu oameni harnici și râvnitori, dar cu posibilități materiale puține, s-a ridicat între anii 2004-2009 o mică parte a lucrării, fără a se întrevedea finalitatea proiectului, din varii motive.
Terenul a fost donat de către familia domnului Vasile Ciocănaș din municipiul Bacău. Acest teren a fost o moștenire din partea bunicilor de pe mamă, Vasile și Ioana. Fiind un teren intravilan aflat chiar în mijlocul satului, acesta era perfect pentru construcția unei Biserici. În Hrisovul de târnosire a bisericii, din 15 octombrie 2011, găsim scris:
În anul 2009, am înființat parohia Fundu Tutovei și am rânduit pe părintele Daniel Ionel Marari, cu misiunea de a strânge comunitatea ortodoxă de aici în jurul său și de a împlini zidirea bisericii.
Din acest moment lăcașul sfânt a început să prindă contur și să adune pe credincioși la slujbele oficiate în perimetrul bisericii încă nefinalizate, dar și numeroși oameni de bine ce au dorit, prin darul lor material, să se înscrie în rândul ctitorilor și al voievozilor ce au zidit și lăsat urmașilor mănăstiri și catedrale întru slăvirea numelui lui Dumnezeu.
[1]Prof. dr. Dorinel Ichim , Prof. Florica Ichim , Comuna Plopana, Județul Bacău, (Monografie Etno-Istorică ) , Editura Magic Print 2012, pp.147-151