Parohia Galbeni din Protoieria Bacău și-a cinstit Eroii în ziua de pomenire a moșilor de toamnă
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, sâmbătă, 5 noiembrie 2022, în Parohia Galbeni, comuna Filipești, Protoieria Bacău, în colaborare cu Școala Gimnazială Filipești s-a desfășurat proiectul catehetic „De Moșii de toamnă ne cinstim eroii”. La orele amiezii, elevii Școlii din Galbeni, coordonați de doamna director Aanei Gabriela și doamnele Prof. Blănaru Viorica si Prof. Cabat Maricica au participat la Slujba Trisaghionului pentru eroi, lângă Troița ridicată în cimitirul parohiei pe locul unde au fost înmormântați ostașii morți în Spitalul de Campanie de la Gara Galbeni, ca urmare a rănilor suferite în luptă în timpul Primului Război Mondial.
Doamna profesoară Blănaru Viorica a povestit copiilor evenimente, fapte eroice ale locuitorilor din Galbeni care au participat la Războiul de Independență, precum și în cele Două Războaie Mondiale, au fost amintiți deasemeni cei dați dispăruți pe front sau în lagăre, poveștile celor ce s-au mai întors și modul în care supraviețuitorii veterani și- au pus amprenta asupra vieții sociale și religioase în comunitate.
Întorși acasă după Primul Război Mondial, locuitorii din Galbeni au mulțumit Lui Dumnezeu zidind o impresionantă biserică cu hramul ,,Sfinților Arhangheli”, ca mai apoi sa plece din nou pe front în apărarea gliei și a credinței strămoșești în cel de-al Doilea Război Mondial. Întors pe jos, acasă, după ce a reușit să evadeze din lagărele rusești, veteranul Ion Tofan, a construit pe propria cheltuială un monument în cinstea eroilor patriei.
Lângă mormântul preotului Ion Năsturaș, d-na prof. Blanariu a relatat că „Șapte fii a avut părintele Ion Năsturaș, toți au plecat pe front în linia întâi și toți s-au întors teferi”.
Copiii au aflat că pe ulițele satului s- au dus lupte între soldații ruși și germani și mulți odihnesc în cimitirul vechi în morminte neștiute. Slujba de pomenire și evocarea celor cărora le datorăm libertatea a insuflat în sufletele copiilor, dragostea de Țară de Neam și credința Ortodoxă strămoșească.
Pr. Merlușcă Gh- Adrian