Proiectul Educațional Social – Eparhial „Vrei să fii bun, de Crăciun?” a ajuns la bun sfârșit și în parohia Galeri
Hristos ne dă curaj și ne spune că: „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Mt.17, 20)
Zilele acestea am văzut cum un munte s-a mutat în fața ochilor noștri, sub forma a 185 de cadouri ce au venit ca răspuns la scrisorile copiilor însoțite adeseori și de o rugăciune. Mulțumirile se cuvin pentru toți cei care au fost alături și anul acesta comunității parohiei Galeri: Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Liceul cu Program Sportiv, Școala Gimnazială „George Bacovia” și asociației Cross Gym, dar și multor oameni dragi.
Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, dar mai ales pentru darul minunat pe care îl face în fiecare an: ca Hristos să se nască pentru încă o dată și în sufletele noastre!