Patru zile dedicate Școlii de Vară în Parohia Gârlenii de Sus din Protoieria Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 17-20 August în Parohia Gârlenii de Sus a fost organizată Școala de Vară sub egida „În tinda Bisericii”.

Timp de patru zile tinerii prezenți au beneficiat de diferite activități educaționale, recreative, catehetice, sportive și duhovnicești alături de preoții lor, dar și de voluntarii inimoși ai comunității parohiale.  Peste 30 de suflețele au primit aceste daruri de la Dumnezeu, iar la finele activității acestor patru zile au fost pregătiți și pentru Sfânta Taină a Euharistiei.

Activitățile de acest tip nu sunt la prima ediție în cadrul parohiei Gârlenii de Sus, cei mici fiind oaspeți de bună seama ai comunității. Aici părintele Andrei Balaban îi întâmpină cu căldură și bucurie, pregătind pentru ei diferite activități, un cuvânt bun și câte o gustare. Acțiunile dedicate copiilor vor continua pe tot parcursul anului, precum și cele pentru vârstnici din cadrul Centrului de Socializare „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul parohiei. 

You may also like...