Proiectul „100 de Cateheze pentru Postul Crăciunului” s-a derulat în Parohia Gura Văii

Duminică 3 decembrie, începând cu ora 15:00, a avut loc în parohia Gura Văii o nouă seară duhovnicească. După slujba agesmei celei mici a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu pentru enoriașii parohiei dar și pentru cei care au fost pomeniți în sufletele și inimile celor prezenți. La final părintele Toma Constantin de la parohia Gârleni a susținut cateheza intitulată „Sfântul Mucenic Diomid – doctor și ajutător. Boală, suferință și vindecare.” Prezentarea acestei cateheze se înscrie în derularea proiectului inițiat de către Protoieria Bacău, denumit „100 de cateheze pentru Postul Crăciunului”.

Tema propusă spre reflecție este una de actualitate ce se încadrează, deja, în contextul anului 2024  „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”

Părintele Toma a explicat la începutul catehezei ce înseamnă expresia „doctori fără de arginți”, cine sunt și câți sunt numiți așa in tradiția Bisericii noastre. A prezentat într-un scurt filmuleț viața Sfântului Diomid, despre care, din păcate, nu avem foarte multe informații. Dar lucrul cel mai important este că acest Sfânt a rămas amintit în tradiția și pictura bisericii și că a făcut și face minuni prin harul lui Dumnezeu.

A fost o cateheză dinamică cu implicarea activă a credinciosilor, obișnuiți cu astfel de prezentări. La final toți cei prezenți și-au exprimat dorința de a mai participa la o astfel de seară duhovnicească cât mai curând.

Părintele paroh Floareș Marius a mulțumit tuturor pentru prezență, răbdare și implicare în activitățile ce se desfășoară în această parohie, restrânsă ca număr de credincioși, însă dinamică.

You may also like...