Parohia Gura Văii a găzduit întrunirea Cercului Pastoral Nr. 10 al Protoieriei Bacău
Marți, 21 martie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Gura Văii a avut loc întrunirea Cercului Pastoral Nr. 10 al Protoieriei Bacău. Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite de către soborul de preoți ai parohiilor învecinate, sub protia părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche.
La momentul rânduit, credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar mai apoi, după terminarea slujbei, au participat la slujba Tainei Sfântului Maslu. La acest moment, clerici și credincioși au înălțat rugăciuni pentru tămăduirea bolilor sufletești și trupești, dar și pentru ca pacea lumii să se zămislească în inimile tuturor. În cele din urmă, așa după cum este rânduiala întâlnirilor de cerc pastoral, cei prezenți au asistat la prezentarea unei cateheze a cărei teme face referire la Anul Omagial sau Anul Comemorativ al anului 2023.
Tema expusă de către părintele Sebastian Pascariu, slujitor al Parohiei Racova a fost „Rolul și importanța Taine Sfintei Spovedanii în viața vârstnicului”. Din prezentarea părintelui Sebastian, auditoriul a aflat despre temeiul scripturistic al Tainei Spovedaniei, felul în care trebuie să fie sufletul penitentului la acest moment, dar și aspecte practice ale săvârșirii acestei Taine unui vârstnic neputincios de cele mai multe ori.
La finalul prezentării, părintele protoiereu a mulțumit credincioșilor pentru prezența la dumnezeiasca Liturghie, a felicitat pe părintele Sebastian pentru dragostea împărtășirii cunoștințelor și a transmis din partea ierarhului aprecierea și purtarea în rugăciune pentru întreaga activitate misionar-pastorală pe care părintele Marius Floareș, parohul bisericii, o derulează cu multă râvnă în comunitatea încredințată spre păstorire.
De asemenea părintele protoiereu a vorbit credincioșilor și despre specificul întâlnirilor de cerc pastoral, acestea având în componența lor și prezentarea unei cateheze, cele din prima jumătate a anului referindu-se la tematica Anului Omagial al pastorației persoanelor vârstnice, iar cele din a două jumătate având tematici din cadrul Anului Comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.
La agapa frățească ce a urmat momentelor din sfântul lăcaș, părintele protoiereu a propus celor 20 de preoți prezenți o dezbatere pe marginea catehezei la care au participat. În cadrul acestei dezbateri au fost evidențiate punctele forte ale prezentării, s-au reliefat aspectele tehnice ale catehezei și s-au subliniat principalele obiective care trebuie atinse de către preot la susținerea unei teme.