Cercul Pastoral Nr. 10 al Protoieriei Bacău s-a întrunit la Parohia Hălmăcioaia

Marți, 3 septembrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Hălmăcioaia, comuna Racova, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral nr. 10 al Protoieriei Bacău. Alături de preoții parohiilor din împrejurimi s-a aflat și părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche.

Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, urmată de Taina Sfântului Maslu, în cadrul căruia s-au rostit rugăciuni speciale de binecuvântare pentru credincioșii aflați în suferințe, spre tămăduirea lor sufletească și trupească.  Mai apoi, dat fiind că anul 2024 a fost declarat de către Patriarhia Română ca fiind „Anul omagial al pastorației și îngrijirii persoanelor bolnave și Anul Comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori”, Protoieria Bacău a stabilit ca în cadrul fiecărei întâlniri a cercurilor pastorale să fie dezbătută o temă, sub forma unei cateheze, care să facă referire la aceasta.

Astfel, pentru această zi a fost rânduit părintele Andrei Balaban, slujitor la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Gârlenii de Sus, care a susținut cateheza cu tema „Viața Sfântului Ierarh Nicolae – tămăduitorul celor bolnavi”. Din expunerea părintelui Andrei, credincioșii prezenți au putut afla despre rolul benefic pe care îl aduce sufletului îngrijirea unui bolnav, activitatea de îngrijire și ocrotire a vieții și sănătății derulată de către Sfântul Nicolae, precum și modelul pe care acesta l-a lăsat posterității. 

La final, părintele protoiereu a apreciat prezentarea catehezei, precum și activitatea misionar-pastorală a părintelui Cristine Nicău, gazda întrunirii și a transmis întregii comunități din satul Hălmăcioaia binecuvântarea ierarhului și purtarea neîncetată în rugăciunile Înaltpreasfinției Sale. 

You may also like...