Parohia Hemeiuș a implementat proiectul „Colegul meu de bancă – Hristos”

Sâmbătă, 11 septembrie 2021 după oficierea slujbei Vecerniei, în Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena – Hemeiuș a avut loc slujba de binecuvântare a începutului anului școlar, la care au participat copiii comunei, alături de părinți și bunici.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a demarat și proiectul „Colegul meu de bancă – Hristos”, care a urmărit pregătirea pentru școală a elevilor proveniți din familii cu posibilități modeste și a celor aflați în riscul de abandon școlar. Astfel au fost achiziționate din fonduri proprii și dăruite rechizite și manuale școlare, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Prin dragostea părintelui Andrei Antal, dar și a comunității parohiale, acești copii au avut posibilitatea de a avea poate pentru prima dată un început de an școlar în cadrul căruia să nu le mai lipsească multe din cele necesare în băncile școlii. 

Pe această cale, părintele Andrei aduce mulțumire membrilor comunității și celor implicați în acest proiect, domnului epitrop Constantin Bucătaru și membrilor Consiliului Parohial, precum și doamnei educator Ana-Maria Veronica Găman și doamnei preotese Oana Antal.

You may also like...