100 de Cateheze în Postul Mare: Rugăciune și cateheză în Parohia Hemeiuș din Protoieria Bacău
Duminică, 19 martie, a avut loc o nouă întâlnire din cadrul Proiectului Catehetic al Protoieriei Bacău „Mergând, învățați toate neamurile – etapa Doamne și Stăpânul vieții mele”, în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena – Hemeiuș.”
În Duminica a treia din Postul Sfintelor Paști, în Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena – Hemeiuș a avut loc prezentarea Catehezei „Tămăduirea slavei deșarte” din cadrul Proiectului 100 de Cateheze pentru Postul Mare.
La finalul Tainei Sfântului Maslu, Părintele Andrei Antal a anunțat tema catehezei și a invitat în casa praznicală pentru prezentarea unei noi cateheze despre una dintre cele mai subtile patimi, pe care de cele mai multe ori o trecem neobservată în viața noastră.
În timpul prezentării s-a făcut prezentat și un scurt film rusesc ce ilustrează în duh patristic tămăduirea acestei patimi și s-a dat un mic test duhovnicesc care să ne descopere în lăuntrul nostru dacă suntem sau nu atinși de slava deșartă.
Beneficiarii acestei noi întâlniri duhovnicești au fost membrii Centrului socio-educațional „Sfântul Ierarh Dosoftei” ce își derulează activitatea cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de Pr. Adrian Bîrgu, ofițer în cadrul instituției Penitenciarului Bacău, invitat pentru Taina Sf. Maslu.