Bucurie și zâmbete de Ziua Copilului în Parohia Hemeiuș

Marți, 1 iunie 2021, Parohia Sf. Împărați Constantin și Elena – Hemeiuș, a sărbătorit Ziua Internațională a copilului, activitate la care au participat un număr de 25 de copii, alături de părinți și voluntari.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, proiectul dedicat celor mici s-a desfășurat urmărind socializarea și interacțiunea copiilor cu membrii comunității și preotul paroh.
Ziua internațională a copiilor a debutat cu Sfânta Liturghie, în timpul căreia copiii s-au împărtășit. La final, Preotul Paroh Antal Andrei a explicat importanța Împărtășirii continue cu Sfintele Taine.
După o gustare, activitatea s-a desfășurat pe doua grupe de vârstă: cei mici bucurându-se de întreceri sportive, povești și abilități practice, iar cei mai mari de dobândirea de noi cunoștințe de prim ajutor și jocuri de cunoaștere personală. La finalul activității s-a servit tortul și s-au împărțit pachete pentru copiii aflați în dificultate.
Mulțumim membrilor comunității care s-au implicat, voluntarilor, D-nei Edu.c Anamaria Veronica Găman, D-lui Asist. Med. Bogdan Botezatu și D-nei Asist. Med. Carmen Fusaru, precum și D-nei Psiholog Oana Antal.

You may also like...