Centrul de Socializare OSANA a avut parte de o nouă activitate în cadrul întâlnirilor săptămânale
Centrul de socializare pentru vârstnici „Osana” funcţionează într-un program săptămânal de mai bine de 7 luni în Parohia „Intrarea Domnului în Iersualim”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. În ziua de marţi, 29 martie, în Biserica „Floriilor” din Bacău începând cu ora 08:00 s-a săvârşit Litughia Darurilor mai înainte sfinţite, în cadrul căreia mai mulţi enoriaşi ai parohiei au primit Sfânta Euharistie.
Spre încheierea slujbei, dată fiind dragostea pe care credincioşii o nutresc pentru chiriarhul locului, şi potrivindu-se întâlnirea Centrului să fie chiar de ziua de naştere a ierarhului, s-au adunat gânduri de mulţumire pentru frumoasa păstorire a Înaltpreasfinţitului şi rugăminţi către Bunul Dumnezeu să îl ţină sănătos întru mulţi ani, recunoştinţa fiind atât pentru gândurile lirice cu care chiriarhul îi răsfaţa pe păstoriţi cât şi pentru frumoasa carte de rugăciuni proaspăt scoasă de la tipar.
Întâlnirea a continuat prin prezenţa părintelui invitat, preacucernicul părinte Toma Cristian de la Parohia Gârleni, care a reuşit în câteva clipe să capete admiraţia participanţilor prin frumoasele alocuţiuni. Pornind de la rugăciunile din copilăria părintelui sub îndrumarea bunicii sale, a trasat o punte între prima rugăciune şi slujirea preoţească.
Fiind reprezentatul Protoieriei Bacău în proiectul Pro Vita a fost prezentată credincioşilor vasta activitate a bisericii în protejarea vieţii. Prezentând cartea „Omul cel tainic al inimii” de Arhimandritul Zaharia Zaharou, părintele Toma a subliniat importanţa „fidelizării” faţa de Hristos: “…nu este greu să aduci credinciosul la Împărtăşanie, ci e greu să îl menţii acolo…” . Sfântul Ioan Gură de Aur: „În zadar se săvârşeşte Liturghia în fiecare zi dacă nu vă împărtăşiţi […] Acestea le spun nu ca să vă împărtăşiţi oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceţi vrednici.”
Spre finalul întâlnirii au fost discuţii despre pelerinajul pe care Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” prin înfrăţirea cu Parohia Siretu reprezentată de părintele paroh Radu Răzvan-Dimitrie, l-au organizat, prin Agenția de pelerinaje „Meteora”, la Mânăstirile Prislop, Sâmbăta de Sus, şi biserica din Densuş. Următoarea întâlnire va avea loc marţi, având ca invitat un preot dintr-o parohie vecină.