Proiectul „100 de cateheze în Postul Crăciunului” implementat în Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Protoieria Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cadrul Centrului de socializare pentru vârstnici OSANA, a fost implementat un nou proiect demarat de Protoieria Bacău, în dorinţa de a oferi credincioşilor din judeţul Bacău, 100 de cateheze cu un conţinut ales, la un nivel academic şi susţinute într-un mod modern, folosindu-se atât în parohiile urbane, dar şi cele rurale, video proiector, flipchart, pornind de la anumite imagini şi avansând spre anumite filmuleţe de scurt metraj.
În data de 17 noiembrie 2022, beneficiarii Centrului Osana, au avut bucuria de a îl revedea pe părintele catehet Răzvan-Dimitrie Radu, alături de care, prin înfrăţirea Parohiei Siretu cu Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim”, reprezentată de către părintele coordonator Ionuţ Epure s-au realizat un număr mare de pelerinaje, schimburi de experienţă şi concerte de colinde. Începând cu ora 08:00 s-a săvârşit Sfânta Liturghie, credincioşii pregătiţi s-au împărtăşit, apoi, după formatul săptămânal al întrunirilor, beneficiarii s-au asezat la cercul discuţiilor.
Interesanta cateheză susţinută a avut ca temă Rugăciunea sau comuniunea cu Dumnezeu. Dialogul între părintele catehet şi credincioşi s-a derulat pe baza unei prezentări Powerpoint, slide-urile pornind de la rugăciunea Inimii şi ajungând la Sfânta Liturghie. Multe nuanţe noi au fost bine primite de credincioşi, astfel s-a realizat valoarea reală a acestui proiect minunat ce se desfăşoară până de Crăciun, am putea spune, un cadou de Sărbători.
Fixarea temei şi recapitularea au adus în discuţie multe amintiri ale beneficiarilor. De altfel, acest Centru cu o vechime de doi ani, este bine conturat, iar aceste întâlniri reprezintă un moment mult aşteptat de credincioşi, un moment al săptămânii în care se pot adresa diverse întrebări, diverse temeri ale momentului, o întâlnire în care se poate aborda orice subiect bisericesc sau chiar monden.
Tot astăzi s-a stabilit itinerariul următorului pelerinaj din data de 22 noiembrie, al parohiilor înfrăţite, o călătorie pe urmele sfinţilor isihaşti de pe meleagurile nemţene.