Binecuvântare Arhierească la Biserica Învierea Domnului din Bacău
Ziua de Vineri, 4 august 2023, a însemnat pentru Parohia “Învierea Domnului” din Bacău un prilej de sărbătoare si comuniune de rugăciune la înjumătățirea postului Adormirii Maicii Domnului.
Bucuria duhovnicească a mulțimii de cler și popor a fost dublată de prezența Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, precum și de prezența icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni. După săvârșirea tainei Sfântului Maslu și rostirea rugăciunilor de binecuvântare și tămăduire, ierarhul a rostit împreună cu toată suflarea adunată înaintea icoanei, Acatistul Maicii Domnului compus chiar de către chiriarh.
În cuvântul său, ierarhul a îndemnat pe fiecare credincios în parte să mediteze la conținutul teologic al acatistului rostit și să meargă spre casele lor mai îmbunătățiți sufletește: „Meditați la aceste texte alese de către Sfinții Părinți pentru a constitui deosebitele slujbe închinate Maicii Domnului. Făcând aceasta veți înțelege profunzimea și înălțimea precum și bogăția spirituală, toate izvorând din aceste rugăciuni. Rugăm pe Dumnezeu să vă dăruiască pace, liniște și sănătate, să vă dea putere din Puterea Lui și să vă dea nădejde din Iubirea Lui.”
Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul Cântăreților Bisericești din Protoieria Bacău.