Parohia Izvoarele – Bacău
Parohia Izvoarele – Bacău
Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”
Biserica „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil”, din parohia Izvoarele, municipiul Bacău este ctitoria boierilor Pavel Cristea şi Ana (fostă Candiano), originari din Albania, Coriţa. Boierul Pavălachi Cristea a mai construit o biserică pe moşia sa din satul Chetriş, comuna Tamaşi, jud. Bacău, biserica Sf. Nicolae, precum şi spitalul din Bacău.
Construirea bisericii Sf. Voievozi – Izvoarele a fost începută în anul 1827 şi definitivată în anul 1844, conform inscripţiei de pe clopotul bisericii, ce a fost dăruit acesteia de către Kir Constantin Petrovici Neguin Popio – din oraşul Breţc: ”Acest clopot s-a dăruit de dumnealui Chir Constantin Petrovici Neguin Popio din oraşul Brațcului ca să fie spre pomenire vecinică la anul 1827”. Nu se cunosc împrejurările în care a fost donat acest clopot.
Există unele însemnări şi pe unele cărţi de slujbă care atestă acest lucru, cărți ce au fost preluate în anii 1980, la Mănăstirea Bogdana, Jud. Bacău. Pe un Triod din 1844 există următoarea însemnare: ”Acest triod l-am cumpărat iarăşi pentru biserica me zidită de mine pi moşia me Izvoarele de la ţinutul Bacăului cu hramul Sfinţilor Voievozi pentru veşnica me şi a numelui meu pomenire, ca unui ctitor fundamentului ce ne aflăm acestui sfînt lăcaş. Pentru aceasta iscălim Pavalache Cristea şi Anica Cristea, 1844, ghenar 8“.
Un Octoih, donat în acelaşi an, este la fel adnotat: ”Biserica me zidită de mine pi moşia me Izvoare, hramul Sf. Voievozi, 1844”. Dintre obiectele de cult donate acestei biserici a făcut parte și un potir, neidentificat în inventar, pe care se află gravat următorul text: ”Acest potir este făcut pentru biserica satului Izvoare de lângă Bacău, an 1850“. Pe un un disc se află inscripția: ”Pavel şi Ana, 1850”. Pe o tipsie din alamă, cu căniţă – (tiplotă), este gravat numele boierilor ctitori. Pe sfeşnicul mare de alamă este încrustat anul 1827.
Catapeteasma bisericii a fost iniţial lucrată pentru biserica lui Dican, din satul Tamaşi, nefiind cunoscut faptul dacă proiectul acelei biserici a fost definitivat. Cert este că a fost adusă în biserica din Izvoare. Se pare că acea catapeteasmă era din tablă. Ea a fost înlocuită în anul 1986 cu o altă catapeteasmă, din stejar.
Biserica a fost reparată de Vasile Şandru-Galantaru, care a stăpânit provizoriu moşia Izvoare, ce era de fapt a fiicei adoptive a ctitorilor, Catinca Cristea. Pe Catinca o adoptaseră în anul 1845, fiind un copil abandonat la poarta boierului Pavel Cristea. Din nefericire, ea nu a sprijinit această biserică în nici un fel. Moşia Izvoarele este lăsată prin testament fiicei sale adoptive, Catinca Cristea, numai cu dreptul de uzufructuară, urmând ca la moartea acesteia, dacă nu vor exista urmaşi, să fie remisă spitalului ridicat la Bacău prin donația spătarului Pavel Cristea. Vasile Şandru, negustor din Bacău, a donat bisericii un policandru, un curpăn cu 12 lumini, având monogramul W.S., şi câteva icoane.
Reparaţii s-au făcut în anii: 1904 şi 1912, sub păstorirea preotului Gheorghe Bujor; 1942-1972, sub păstorirea preotului Gh. Apăvăloaie, cu fonduri strânse de la enoriaşii parohiei. După cutremurul din 4 martie 1977, biserica, din pricina stricăciunilor suferite, a fost reparată în întregime, în vara anului 1977, consolidându-se pereţii, înlocuindu-se duşumeaua din lemn cu parchet din lemn de fag.
După anul 1990, în timpul păstoririi preoţilor Petru şi Valerian Chelaru, se începe extinderea bisericii parohiale cu circa 8 metri lungime şi şase metri lăţime. Totodată, s-a construit şi un veşmântar. Biserica, a avut iniţial formă de navă rotondă, iar acum are forma de navă, purtând un turn deasupra naosului. Cu acest prilej a fost restaurată pictura bisericii şi pictată zona nouă de construcţie. Totodată, s-au început lucrările de construcţie la un ansamblu eclesial constituit din: casă de prăznuire – cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, capelă mortuară (având hramul ”Sf. Lazăr”) – pictată pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi, sală de protocol, bucătărie şi sală de mese, Centrul de zi pentru copii și tineri (cu hramul ”Sf. Ioachim și Ana” și ”Sf. Ioan Gură de Aur”) – aflat în definitivare (2017) și un altar de vară, cu hramul ”Sf. Ierah Nectarie de la Eghina”.
Parohia dispune de o consistentă bibliotecă ce conţine câteva sute de cărţi, reviste periodice şi ziare. Ansamblul parohial mai dispune de o platformă terasată unde se află o troiță din granit masiv, fiind împrejmuită de un gard din fier forjat, dedicată eroilor din Parohia Izvoarele.
La intrarea în curtea bisericii, în partea stângă, s-a ridicat o troiță sculptată în lemn de stejar masiv, închinată pomenirii soldaților români căzuți în cel de-al doilea Război Mondial.
Cu prilejul hramului bisericii parohiale, din data de opt noiembrie 2016, lucrările efectuate, altarul de vară și troița din lemn au fost sfințite și binecuvântate de către Inaltpreasfințitul Ioachim Bacăuanul, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dimpreună cu P.C. Pr. Costică Busuioc, Protoiereu al Protoieriei Bacău, și cu un ales sobor de preoți și diaconi.
Slujba de resfinţire a bisericii şi a ansamblului eclesial al acestei parohii, a fost săvârşită de P.S. Ioachim Băcăuanul, pe vremea aceea arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la data de întâi Septembrie 2002, împreună cu preoţii-slujitori ai bisericii şi un numeros sobor de preoţi.
Cu ocazia resfinţirii bisericii a fost reconstruită sfânta masă din altarul bisericii, în ea aşezându-se cu evlavie, spre veşnică pomenire numele ctitorilor şi enoriaşilor alături de sfintele moaşte ale mucenicilor lui Hristos.
În anul 2005 au fost definitivate lucrările la catapeteasma bisericii, lemnul de stejar fiind îmbrăcat în foiţă aurită, icoanele anterioare, realizate pe plăci din PAL, neprezentând valoare istorică şi nici artistică, fiind perimate fizic, au fost înlocuite cu noi icoane, deosebit de frumos executate, în stilul neobizantin. Cele mai bune icoane din catapeteasma veche au fost donate prin proces verbal, cu aprobarea Consiliului Parohial, bisericii ”Sf. Arhidiacon Ștefan”, din incinta Unității de Pompieri din Moinești, la cererea preotului paroh Teșu Cristinel.
Între anii: 2008-2016, s-a consemnat pentru ansamblul parohial un real reviriment în planul investiţiilor, realizându-se deosebite lucrări: centrale termice, tâmplărie, aer condiţionat, mobilier și strane, alei pavate, sistem de sonorizare, sistem de supraveghere video, alarmă, garduri, reparații interioare și exterioare capitale etc.
Biserica păstrează un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, dăruit parohiei, cu certificat de autenticitate, în anul 2006 de către Mitropolitul Moldovei de atunci, actualmente Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel.
Biserica parohială este deservită de doi preoţi și de un cântăreţ bisericesc. Parohul, preot Laurențiu Ilisei, este licenţiat, în teologie cu nota 10. Toate studiile au fost efectuate în cadrul Universitaţii „Dumitru Stăniloae” din București. El a fost numit ca preot paroh al parohiei Izvoarele pe data de 1 octombrie 2021, el fiind preot slujitor al acestei parohii din anul 1995.
Preot-slujitor este părintele Ciprian-Marius Cloșcă, care a fost instalat preot paroh în anul 2002.
Cântăreţ bisericesc este domnul Mocanu Neculai Marcel. Epitrop este domnul Ioan Bernevic, fiind un bun credincios și sprijinitor al parohiei.
Parohia dispune de un cimitir în suprafaţă de 16.000 mp, terenul fiind în proprietatea Bisericii din anul 2020.
Parohia are în componență 467 de familii, desăvârșind o bogată activitate liturgică, misionar-pastorală, filantropică, culturală și administrativă.
Arhitectura bisericii: Biserica are formă de basilică – navă. Are 25 metri lungime și 7 metri lățime; turla de pe intrarea bisericii are 18 metri înălțime. Este construită din cărămidă.
§ Pictura: din pictura originală se mai păstrează doar pictura din conca altarului. A fost repictată de pictorul Ghe. Popescu din Bacău. Nu se cunoaște numele pictorului inițial.
§ Obiecte vechi de cult: nu are
§ Manuscrise și cărţi vechi: nu are
§ Pomelnice și alte înscrieri sau inscripţii: nu are
§ Șirul preoţilor parohi: Gheorghe Bujor, Gh. Apăvăloaie; Chelaru Petru; Ioan Ciocoiu; Chelaru Valeriu; pr. Dr. Cloșcă Ciprian Marius, Laurențiu Ilisei.
§ Cântăreţi: Obreja Ioan, Popa Gheorghe, Lazăr Toader, Neculai-Maricel Mocanu.
Epitropi de seamă: Măgirescu Ion, Popa Gheorghe, Bernevic Ghe., Arvinte Pascal, Ioan Bernevic
Cimitirul: Parohia deține două cimitire cu suprafața totală de 1,6 Ha.
Activitatea filantropică: Parohia deține o casă socio-filantropică, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Cu ocazia Nașterii Domnului, de Sfintele Paști, hram etc., nevoiașii primesc pachete cu haine și alimente; rechizite; medicamente etc.
Întocmit:
Pr. Laurențiu Ilisei