Parohia Lețcana: Mângâiere adusă rezidenților Centrului pentru persoane vârstnice „Satul Seniorilor Milly” din Buhuși
Astăzi, 22 Aprilie 2022, în Sfânta și Marea Vineri, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin purtarea de grija a părintelui Teslariu Andrei, parohul Bisericii din Lețcana, vârstnicii de la Satul Seniorilor Milly au putut săruta Sfântul Epitaf și au cântat fragmente din Prohodul Domnului.
În cuvântul de învățătură adresat lor, părintele Andrei a scos in evidentă iubirea supremă a Dumnezeului Întrupat, Iisus Hristos, care s-a concretizat in Jertfa de pe Cruce, arătând că iubește întreaga umanitate până la sacrificiu. „De aceea, poate ar trebui ca mai ales, in aceste zile sa-L însoțim și noi pe Hristos ca odinioară Fecioara Maria, Femeile Mironosițe și Ucenicul cel iubit, Ioan, cu lacrimile noastre, cu inimile curate și cu virtuțile noastre” – a concluzionat părintele Andrei.
Această activitate este una inedită, prin prisma faptului că este pentru prima dată când rezidenții acestui centru au ocazia de a fi părtași obiceiului creștin-ortdodox care se desfășoară în Vinerea din Săptămâna Mare. Așa după cum au relatat și cei din personalul centrului, din păcate, bunicii cazați în acest loc nu au reușit de mult, din pricina neputințelor, să mai ajungă în această zi la Biserică, actul părintelui Andrei fiind unul de bun augur și cu un real folos duhovnicesc pentru seniori.