Activitate social-filantropică derulată de către Parohiile Lilieci și Hemeiuș

În ajunul Nașterii Mântuitorului Hristos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Parohia Lilieci și Parohia Hemeiuș au dat mâna în realizarea unui proiect social filantropic de ajutorare a celor ce sunt în nevoi materiale.

Cu sprijinul enoriașilor celor două parohii, părintele Marius Roșu și părintele Andrei Antal au făcut o colectă de haine și bunuri neperisabile, pe care voluntarii seniori la finalul Proiectului Protoieriei Bacău intitulat „Hristos-lauda bătrâneților mele” le-au pregătit pentru a fi distribuite credincioșilor mai nevoiași din Parohiile Valea Caselor, Dealul Nou – Lipova și Poiana Negustorului.

Totodată, o familie căreia i-a ars casa în prag de sărbătoare, a fost ajutată financiar pentru o parte din materialele necesare refacerii elementelor arse.

Cei doi preoți mulțumesc tuturor voluntarilor seniori, copiilor și tinerilor celor două parohii pentru efortul depus în implementarea tuturor proiectelor social- filantropice și urează tuturor Sărbători cu liniște și sănătate.

 

You may also like...