Excursie de 1 Iunie pentru copiii Centrului catehetic „Sfântul Stelian” al Parohiei Mâlosu
În ziua de 1 iunie, când a fost sărbătorită Ziua Internațională a copilului, copiii din Parohia Mâlosu s-au bucurat de o excursie la salina din Târgu Ocna.Acest lucru a fost posibil prin inițiativa părintelui paroh Daniel Mera, care a fost ajutat de către cadrele didactice voluntare a Centrului Catehetic „Sfântul Stelian” pentru o bună organizare a călătoriei, dar și de către oamenii de bine ai parohiei care au susținut financiar această excursie.
Pentru mulți din cei 40 de copii a fost prima călătorie în afara satului lor, părintele răspunzând prin aceasta nevoii lor de a vizita și alte locuri și totodată ei fiind răsplătiți pentru dragostea cu care participă de fiecare dată la activitățile din cadrul centrului.
Ziua a început cu rugăciunea care se rostește înainte de călătorie, iar odată ajunși acolo, cei mici au privit și explorat cu atenție sporită peștera de sare și toate lucrurile inedite care pot fi văzute în interiorul ei. Pe lângă parcul de distracții la care au fost nelipsiți și mii de pași pe care i-au făcut în entuziasmul lor, grupul s-a oprit preț de câteva momente și la capela din interiorul salinei acolo unde părintele slujitor i-a întâmpinat cu un cuvânt de folos și o binecuvântare pentru ca pașii lor să meargă cu bun folos spre casă.
Ziua s-a încheiat spre seară, atunci când tinerii alături de însoțitorii lor au ajuns acasă, rămânând cu o desagă plină de amintiri pe care abia au așteptat să le povestească părinților lor.
Centrul catehetic „Sfântul Stelian” funcționează în casa de prăznuire a parohiei încă din luna Ianuarie și a adunat în sânul său 50 de copii, fii ai satului. Scopul acestuia este de a forma moral fragedele caractere prin jocuri, activități culturale, artistice, dar și prin cateheze duhovnicești menite să sporească duhul creștin în sufletele beneficiarilor. Întâlnirile au loc săptămânal, iar pe lângă hrana spirituală pe care o primesc prin jertfa părintelui, aceștia se bucură și de un prânz cald.