O nouă Troiță a fost sfințită în Parohia Nănești din Protoieria Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, duminică, 10 septembrie 2023, în parohia Nănești din Protopopiatul Bacău, a fost oficiată slujba de sfințire a troiței cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, ridicată din evlavie față de Dumnezeu, de către administrația Comunei Parincea, condusă de Domnul Primar Sorin Roșu.

Slujba de sfințire a troiței a fost oficiată, după Sfânta Liturghie, în jurul orei 12:30, de un sobor de preoți, prezidat de către  părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche în prezența membrilor Consiliului Local al Comunei Parincea, al Domnului Deputat Ionel Floroiu, membrilor Consiliului Județean Bacău, precum și a credincioșilor veniți din satele învecinate.

În cuvântul său, Părintele Protoiereu Eugen și-a declarat admirația față de cei  care au reușit prin implicare să creeze un astfel de simbol spre slava Domnului, mulțumind tuturor celor care au sprijinit acest demers.

În încheiere Parintele Protoiereu, a oferit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim distincția de vrednicie Ordinul Melchisedec clasa a III-a pentru mireni Domnului Primar pentru întreaga activitate desfășurată in slujba dreptei credințe.

De asemenea unii din membrii Administrației Parincea și Domnul Deputat Ionel au primit câte o icoană a Cuvioasei Parascheva ,„Ocrotitoarea Eparhiei noastre” în semn de prețuire.

You may also like...