Eveniment dedicat vârstnicilor derulat în Parohia Nănești din Protoieria Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, vineri 29 septembrie și duminică 1 octombrie 2023, de Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, dar și de „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”,  la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Nănești au avut loc două activități din cadrul proiectului dedicat vârstnicilor derulat în Protoieria Bacău cu prilejul Anului Omagial al pastorației persoanelor vârstnice.

În ziua de vineri credincioșii au primit cu bucurie vizita domnișoarei asistente Nicoleta Andrei, angajată a Primăriei Parincea, care a făcut o prezentare cu principalele afecțiuni caracteristice vârstnicilor, răspunzând apoi întrebărilor care i s-au adresat.

Iar în ziua de Duminică după terminarea Sfintei Liturghii Părintele Paroh Mihai Liche a rostit rugăciunea dedicată persoanelor vârstnice, alcătuită de ierarhul nostru, continuând cu un cuvânt catehetic în care a subliniat cuvintele înțelepte ale Sfintei Scripturii : „Nu disprețui vorba celor bătrâni, că și ei au învățat de la părinții lor. Că de la ei vei învăța înțelepciunea și îndemânarea de a da răspuns la nevoie” (Ecclesiasticul 8, 9), ca o încurajare a participării persoanelor vârstnice la viața Bisericii, dar și o mai consistentă contribuție a familiei, și a societății, precum și o intensificare a activităților social-filantropice și culturale dedicate acestei categorii sociale.

You may also like...