Parohia Nănești a derulat o nouă activitate în cadrul Proiectului Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”

În Duminica a 5-a a Sfântului și Marelui Post, la Biserica închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din Nănești, a avut loc o nouă activitate din cadrul proiectului catehetic Vlăstarii Arhanghelilor. Acesta se desfășoară în cadrul Proiectului Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” cu arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.

Copiii, cu mult entuziasm și bucurie, au confecționat ouă încondeiate, fiind dornici să deprindă acest meșteșug de la seniorii satului care au păstrat tradiția din neam în neam. Încondeierea oului reprezintă un obicei străvechi în tradiția românească, un element de cultură specific poporului român, fiind o mărturie a datinilor și obiceiurilor pascale creștinești.Încondeierea oului este un moment de profundă simţire a tradiţiilor noastre româneşti, moment îmbinat armonios cu trăirea creştină. Oul încondeiat ne transmite bucurie, smerenie, împăcare, iar înainte de a fi aliment, este simbol al perfecțiunii și al belșugului, un microunivers care este sursă de miracole.

Pr. Mihai Liche

You may also like...