Activități dedicate Concursului Național Catehetic în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Bacău (str. Bicaz, nr. 9), au avut loc mai multe evenimente ce s-au finalizat cu acțiuni filantropice de ajutorare a persoanelor vârstnice aflate în suferință și boală, ce au constat în pachete cu hrană caldă și rece, oferite din donațiile enoriașilor, obținute la „Târgul de Mărțisor” și distribuite la domiciliul bolnavilor de către voluntarii de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Bacău.

În contextul declarării anului 2024 ca „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți” și în cadrul Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul care vindecă”, activitățile de la Centrul socio- cultural „Sfântul Paisie de la Neamț” de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Bacău, au urmărit să se încadreze și să respecte scopul și obiectivele propuse.

Astfel, încă din luna februarie au început pregătirile pentru „Târgul caritabil de Mărțisor” ediția I, intitulat „Dăruiește primăvară în sufletul unui om aflat în suferință”. Copiii de la Grupul catehetic „Micii samariteni” alături de voluntari și câteva enoriașe au participat la Atelierele de creație handmade, un atelier desfășurându-se la Biblioteca Județeană „Costache Strurdza” din Bacău, filiala Bicaz și alte doua ateliere la Parohie.

Duminica Vameșului și a Fariseului, (25.02.2023) a fost un prilej de bucurie pentru credincioșii Parohiei Nașterea Maicii Domnului, din Protopopiatul Bacău, care au participat la un eveniment caritabil destinat strângerii de fonduri pentru mai mulți credincioși bolnavi din parohie, dupa Sfânta Liturghie. În cadrul atelierelor, tinerii au confecționat mărțișoare unicat handmade, pline de suflet și culoare prin diferite tehnici, ca o dovadă a iubirii față de Dumnezeu și față de semeni. Din banii obținuti din donații s-au cumpărat alimente și s-a oferit o masă caldă enoriașelor bolnave ale parohiei, care au fost oferite la domiciliul acestora de voluntari și de clerici, alături de un mărțișor și o floare.

În data de 01.03.2024, împreună cu voluntarii s-a mers la Dispensarul medical din vecinătatea bisericii pentru a dărui câte un mărțișor cu „vitamine” (mere) și câte o floare cadrelor medicale, medici și asistente, precum și pacienților aflați la consultație. În aceeași zi, după săvârșirea Sfântului Maslu, toate credincioasele prezente au primit în dar câte un mărțișor, ca semn al vestirii primăverii prin trimitere la credință, unitate și iubire pentru semeni. Aceste activități, ce implica realizarea colectelor pentru bolnavi reprezinta și un semn de solidaritate și compasiune.

A preţui darul sănătăţii înseamnă să avem responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri. Biserica învață că îngrijirea celor în suferință este manifestare concretă, vizibilă a iubirii milostive și că sănătatea trupească este strâns legată de cea sufletească. Să cultivăm pacea inimii noastre, primită de la Hristos, prin rugăciune şi fapte bune. Având în vedere că Mântuitorul Iisus Hristos este principalul model în îngrijirea bolnavilor, iar El a lucrat adesea în mod minunat prin sfinții Sai, în anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor vor fi comemorați toți sfinții tămăduitori fără de arginți.

(Pr. Iulian Popa)

You may also like...