Sărbătoarea Sfântului Mucenic Haralambie la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului şi sub îndrumarea părintelui Eugen-Ciprian Ciuche, protoiereu al Protopopiatului Bacău, în contextul „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, joi, 10 februarie 2022, cu ocazia cinstirii Sfântului Mare Mucenic Haralambie, la parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Municipiul Bacău a fost oficiată Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu de un sobor de 9 preoți.

Cu acest prilej, preoții şi credincioșii ce au participat la această sărbătoare s-au bucurat de un moment inedit de adevărată trăire duhovnicească și de comuniune întru rugăciune, în această perioadă premergătoare Postului Mare.

La finalul slujbei, părintele paroh Iulian Popa, a mulţumit Înalpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru binecuvântare şi purtare părintească de grijă, părintelui protopop pentru îndrumare, mulțumind totodată preoților invitați ( Pr. Abageru Constantin, Pr. Chirica Gheorghe, Pr. Deacu Ionuț, Pr. Roșu Marius, Pr. Balcanu Vasile, Pr. Pașcu Constantin, Pr. Antohi Bogdan si Pr. Duduman Cosmin), precum si credincioșilor prezenți la această sarbătoare.

La finalul evenimentului, cei prezenți, cler și credincioși, au dat Slavă lui Dumnezeu pentru cele împlinite, apoi la invitația părintelui paroh, au mers la Așezământul social-filantropic pentru a participa la agapa bucuriei.

(Pr. I.P.)

You may also like...