Școală de vară „Copilărie și credință” în Parohia Negri
De marți, 28 iunie și pana vineri, 1 iulie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Negri a fost organizată Școala de Vară pentru cei 30 de copii din cadrul grupului catehetic al parohiei. Tinerii alături de părinții slujitori, voluntarii parohiei și voluntarii A.S.C.O.R. Bacău au desfășurat activități cultural-educative, artistice, ludice și sportive.
Activitățile desfășurate au avut un caracter ludic pentru că jocul face parte din viața noastră, este distractiv, implică spontaneitate, libertate și creativitate. Jocurile, desfășurate atât in aer liber cât și în interior, au fost alese astfel încât să fie atinse cat mai multe obiective. Copii au participat cu interes încă de la inceput, prima zi fiind deschisa de jocul „Numere si acțiuni” care a avut drept scop stimularea atenției copiilor, energizarea lor si dezvoltarea spiritului de echipa. A urmat jocul RAI (răspunde, aruncă si întreabă), un joc rapid de intercunoaștere si interrelaționare. Tinerii au dansat, au cântat, au participat la concursuri cu probe cât mai creative și mai distractive, precum și la ateliere de fingerpainting.
În ziua a II-a, pe 29 iunie, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Apostoli Petru si Pavel, copiii au participat la Sfânta Liturghie în cadrul căreia au primit Taina Sfintei Euharistii. În ultima zi a Școlii de vară, copiii parohiei Negri au primit vizita Caravanei A.S.C.O.R –„Tinerețea-timpul marilor alegeri”. Cei mai mici s-au bucurat de jocurile interactive pe care voluntarii A.S.C.O.R le-au pregătit. Prin atelierele desfășurate au fost descoperite problemele sociale și duhovnicești pe care le au tinerii și s-a încercat găsirea unor soluții și răspunsuri pentru nevoile lor.
La finalul activităților din fiecare zi, copiii prezenți alături de voluntarii și preoții parohiei au luat masa împreună. În ultima zi, părintele Vlăduț Dăscălașu, alături de părintele Constantin Pașcu au mulțumit voluntarilor A.S.C.O.R Bacău, voluntarilor: prof. Oana Tomozei, prof. Patriche Doina-director al Școlii „Costache Negri”, d-nei Lișiță Georgiana Andreea-secretar al aceleiași școli și tuturor celor care au sprijinit buna desfășurare a tuturor activităților din cadrul Școlii de vară „Copilărie și credință”.