Proiectul eparhial ,,Vrei să fii bun, de Crăciun?” derulat în Parohia Negri
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos a adus pace, bucurie și binecuvântare pentru comunitatea Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Negri. În prima zi de Crăciun, după săvârșirea Sfintei Liturghii a fost încheiat proiectul eparhial „Vrei să fii bun, de Crăciun?” care a debutat la începutul lunii decembrie atunci când cei mici au scris o scrisoare adresată lui Dumnezeu și lui Moș Crăciun.
Bucuria celor peste 100 de copii a fost foarte mare, darurile primite fiind întocmai cu dorințele pe care le-au așternut în scrisori. Bucuria aceasta a fost adusă copiilor din Parohia Negri de către elevii și cadrele didactice de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău care au îndeplinit dorințele micilor enoriași.
Cu acest prilej, părintele paroh Dăscălașu Vlăduț a adus mulțumiri elevilor și cadrelor didactice implicate în proiect, fiind coordonați de doamna director prof. Teodora Craus și părinții profesori Marius Cociova și Constantin Pașcu care prin dărnicia lor au adus o nespusă bucurie în sufletele celor mici.
Preot Constantin Pașcu