Concursul Național Catehetic 2022 derulat pentru copiii din Parohia Negri
Cu prilejul „Anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”, în parohia din Negri au fost implementate primele activități din cadrul Concursului Național Catehetic din anul 2022 intitulat „Rugăciunea în viaţa mea”. Astfel, în ziua de 19 februarie 2022, în ajunul celei de-a doua duminici a perioadei Triodului, a avut loc o nouă întâlnire a preoților slujitori cu copiii din grupul catehetic al Parohiei Negri.
Activitatea propusă a constat în realizarea unei expoziții cu texte ale unor rugăciuni; texte ce au fost expuse la colțul de rugăciune realizat de către copiii prezenți cu ajutorul părinților Vlăduț Dăscălașu și Constantin Pașcu; activitățile frumoase și ziditoare de suflet continuând și a doua zi. În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, un grup de elevi de la Școala Gimnazială „Costache Negri” însoțiti de către domnul Vlăduț Cobzaru, profesor de Religie Ortodoxă au participat la slujba Sfintei Liturghii. După Sfânta Liturghie, părintele paroh Vlăduț Dăscălașu a susținut cateheza „Postul în viața micului creștin”.
Părintele catehet a evidențiat rolul pe care în are postul în viața creștinilor, menționând că postul trebuie unit mereu cu rugăciunea și cu iubirea de aproapele concretizată prin faptele de milostenie. În continuare, după cum se obișnuiește după fiecare întâlnire, cei prezenți au luat masa împreună; activitatea finalizându-se în Biserica parohială prin intonarea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.
Întâlnirile catehetice propuse în calendarul de activități al grupului catehetic din Parohia Negri vin în contextul în care anul 2022 a fost declarat de către Patriarhia Română ca fiind Anul omagial al importanței rugăciunii în viața creștinului și a Bisericii și Anul omagial al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. Scopul întâlnirilor este apropierea tinerilor de Dumnezeu și Biserica Sa și înțelegerea rolului pe care îl are rugăciunea în viața unui tânăr.
Preot Constantin Pașcu