Parohia Orbic continuă derularea proiectului dedicat Anului Omagial 2023
Duminică, 24 septembrie, 2023 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului în Parohia Orbic din Buhuși, Protoieria Bacău, a fost evocată Ziua satului Românesc. Această activitate se înscrie în calendarul de acțiuni al Protoieriei Bacău cu privire la Anul Omagial al pastorației persoanelor vârstnice.
După oficierea Sfintei Liturghii, preotul paroh Gheorghe Bârjovanu, a susținut tema: Satul românesc, spațiu de cultură şi permanență. Ziua Satului Românesc a fost instituită prin Legea nr. 44/2020. Potrivit textului de lege „Ziua Satului Românesc” poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social, cultural și științific în scopul de a aprecia și a promova satul românesc.
Ziua Satului Românesc, celebrată în ultima duminică din luna septembrie, se dorește a fi o adevărată sărbătoare naţională a valorilor perene ale României, cu evenimente, manifestări, și de ce nu articole, pe tema conservării, promovării şi dezvoltării obiceiurilor străbune.